TRADIŢIE Conceptul ediției din acest an a proiectului Drumului Lung spre Cimitirul Vesel se numeşte Satele Unite ale Maramureșului.
TRADIŢIE Este un concept impresionant, un mare semn de solidaritate şi bucurie, spun organizatorii.
„Într-un efort comunitar ieșit din comun, remarcabil la nivel național, nemaiîntâlnit într-un festival în România, toate cele 63 de sate din Țara Maramureșului s-au activat să participe, fiecare cu câte un eveniment – mai mic sau mai mare – unde vizitatorii pot să se întâlnească cu adevărate valori autentice ale satului tradițional”, declară Peter Hurley.
FESTIVALUL SATELOR – Microevenimente – 14-21 august
Fiecare dintre cele 63 de sate din Țara Maramureșului este invitat să pregătească cel puțin un micro-eveniment pe durata perioadei 14 – 20 august. O petrecere în grădină, o excursie cu căruța la stână, o excursie pe jos de-a lungul potecilor vechi, o sesiune de foc de tabără, un dans sătesc, o șezătoare, o vizită la un meșter popular, un recital la biserică.
Toate microevenimentele sunt cuprinse într-o hartă complexă, disponibilă online și offline, cu indicații și informații pentru cei interesați să participe la aceste mici evenimente organizate în satele maramureșene, instrucțiuni de ghidare, date de contact, recomandări de vizitare.
ȘCOALA DE VARĂ ”MOȘ PUPĂZĂ” – Ateliere – 16-20 august
În onoarea lui Petru Godja, supranumit Moș Pupăză, în satul natal Valea Stejarului, inaugurăm în acest an Școala de vară ”Moș Pupăză”, un proiect pedagogic de transmitere și prețuire a tradițiior strămoșești, de explorare a aspectelor specifice vieții de zi cu zi din satul tradițional.
În cadrul școlii, participanții de toate vârstele vor putea să se familiarizeze, sau să aprofundeze cunoștințe legate de meșteșuguri populare strămoșești, femeiești și bărbătești, muzică, dans, pictură, munca în gospodăria țărănească, să simtă traiul autentic rural, de la sacru la cotidian, de la munca câmpului la jocul satului.
SUS PE BRADOVA – Concerte – 17-20 august
Singurele evenimente amplificate în programul festivalului au loc în serile de miercuri 17, joi 18, vineri 19 și sâmbătă 20 august.
Locația este „Sus pe Bradova” în satul Bârsana. Doi kilometri deasupra satului Bârsana, un amfiteatru natural în care va fi ridicată o scenă de lemn neacoperită, pe o pajiște polifloră proaspăt cosită.
Concertele Sus pe Bradova oferă unui public preponderent tânăr din mediul urban o doză quadruplă, fără precedent, de tratamente conceptuale tradiționale inedite: Nicu Covaci &Arhaic Rock, Subcarpați, Grupul Iza, Grigore Leșe& mulți alții.
REUNIUNEA SATELOR – Săpânța – 21 august
Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, ediția a șaptea, se încheie firesc, la Săpânța, cu evenimentul final al săptămânii, duminică, 21 august: toate satele din Țara Maramureșului sunt invitate la Săpânța. Propunem un „Street Delivery Maramureș”, un circuit de microevenimente, petreceri în grădinile din jurul Cimitirului Vesel, fiecare grădină găzduind 3 – 4 sate din Maramureș, care vor veni cu propria muzică, preparate proprii tradiționale și personalitățile proprii. Consemnat pe o hartă tipărită, satul Săpânța devine astfel punctul de întâlnire al întregii Ţări a Maramureșului, o excelentă ocazie pentru toți cei care doresc să se bucure de o sărbătoare maramureșeană autentică.