AcasăActualitateSocialTRADITIE- Carne de porc pe masa de Craciun? Atunci tineti cont de...

TRADITIE- Carne de porc pe masa de Craciun? Atunci tineti cont de urmatoarele sfaturi!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.
· Dacă porcul este bolnav de trichineloză, cei care au consumat carnea infestată se vor îmbolnăvi şi vor fi supuşi unui tratament pentru o perioadă relativ lungă, existând posibilitatea apariţiei unor complicaţii şi reacţii adverse.
· Dacă porcul are o altă boală infecţioasă riscaţi ca vânzându-l, sau oferind carne sau produse obţinute de la acesta rudelor sau vecinilor, să le îmbolnăviţi şi acestora porcii din propriile gospodării.
Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru că acesta va:
· verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
· da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a vă garanta propria dumneavoastră sănătate
· asoma porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi pentru a obţine o carne de calitate şi cu un gust mai bun;
· în situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscaţi vânzarea, sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului
Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar confirmarea că a fost examinată pentru Trichinella Spiralis, cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.
Este interzisă vânzarea porcilor vii, fără control sanitar veterinar, la „samsari”, sau în alte locuri neaprobate sanitar veterinar !
Dacă porcul este bolnav de trichineloză sau de o altă boală infecţioasă, prin vânzarea necontrolată riscaţi să îmbolnăviţi alţi oameni sau alte animale, iar răspândirea bolilor la animale sau om se pedepseşte, conform legii.
· Dacă cel care a cumpărat porcul este verificat pe drum de autorităţi şi nu prezintă documentele sanitare veterinare necesare, cumpărătorul, dar şi vânzătorul sunt pasibili de sancţiuni, iar animalele sunt confiscate şi ucise fără a se oferi despăgubiri.
· Comercializarea porcilor vii din gospodăriile populaţiei în târgurile şi oboarele autorizate sanitar-veterinar ca şi mişcarea porcilor de la exploataţiile nonprofesionale către abator este permisă cu respectarea anumitor condiţii.
· Mişcarea porcilor vii către abator, atunci când trec printr-un târg de animale, se poate efectua numai dacă animalele sunt însoţite de certificatul de sănătate, de formularul de mişcare si de documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar.
· Dacă intenţionaţi să vindeţi porci vii în târg, pentru a respecta legea şi a nu avea probleme cu autorităţile, verificaţi dacă:
o târgul este autorizat sanitar veterinar;
o târgul este supravegheat de un medic veterinar.
La intrarea în târg, solicitaţi medicului veterinar responsabil să facă examinarea animalelor pe care doriţi să le vindeţi şi a documentelor pe care vi le-a eliberat medicul veterinar la plecarea spre târg.
Este interzisă sacrificarea porcilor şi comercializarea cărnii în târgurile de animale şi în vecinătatea acestora!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA