TOT RĂUL SPRE BINE Caroline Wozniacki şi-a încheiat aventura la Doha. Daneza de pe locul 1 WTA a fost eliminată în semifinalele competiţiei de Petra Kvitova. Sportiva din Cehia s-a impus cu 3-6, 7-6, 7-5 şi s-a calificat în finală.
Chiar dacă este chinuită de accidentare, Simona Halep primeşte astfel o veste bună. Ea va redeveni numărul unu mondial, după turneul de la Dubai, adică pe 26 februarie.
Pentru a se întâmpla acest lucru, românca de 26 de ani avea nevoie ca daneza să nu câştige turneul de la Doha. Astfel, ţinând cont că niciuna dintre cele două sportive nu va participa la competiţia de la Dubai, Halep va redeveni cea mai bună jucătoare a lumii.
În acest moment, Wozniacki are 8010 puncte, în timp ce Simona doar 7965. Totuşi, după turneul de la Dubai, Halep va avea acelaşi număr de puncte, ţinân cont că nu a fost prezentă anul trecut, în timp ce Caro va rămâne cu 7.425, pentru că pierde cele 585 de puncte primite anul trecut pentru finala disputată.
Constănţeanca este a 25-a jucătoare care devine locul 1 WTA, în istoria de 44 de ani a clasamentul mondial feminin.
Halep a devenit la Beijing prima româncă lider mondial în tenis şi al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974.
Simona Halep s-a retras de la Doha, deşi se calificase în semifinalele competiţiei. Sportiva noastră are tendinită şi nu va merge nici la Dubai. Din primele informaţii, se speră ca sportiva noastră să revină la Indian Wells.
Sâcâită de accidentare încă de la Australian Open, când în primul tur cu Aiava şi-a sucit glezna, Halep şi-a luat o perioadă de pauză. Nu a participat la Fed Cup, efectuând însă un tratament revoluţionar la Cluj. După mai multe controale, Simona a primit ok-ul să joace la Doha, însă problemele au revenit.
În sfertul câştigat cu CiCi Bellis, numărul doi mondial l-a chemat pentru court coaching pe Andrei Pavel, cu un game înainte de finalul partidei.
„Mă doare piciorul”, a spus Simona, pentru ca tehnicianul să îi ofere primele sfaturi: „Am văzut, am văzut. Joacă cu primul serviciu slice acum. Ia punct după punct şi încearcă să joci prima tu. Ştii că 90% vine un nou cross şi după aia poţi juca lung de linie. Încearcă să rămâi acolo. Dacă dă ea bine, dă bine. Acceptă chestia asta. Cross, lung de linie, cross, lung de linie”.
Din primele informaţii, se pare că Simona a suferit o tendinită, lucru care o scoate din calculele participării şi la Dubai. Ea a făcut un RMN şi se pare că acumularea de lichid la unul dintre picioare e cauza tendinitei. Se speră ca ea să fie la 100% din forţe pentru Indian Wells. Simona Halep a ajuns în turul trei de la Indian Wells în 2017. Ea a fost învinsă de Kristina Mladenovic, în două seturi, 3-6, 3-6.
„Sunt surprinsă că am putut juca trei meciuri şi că le-am câştigat. Am simţit durerea în fiecare zi şi nu a fost uşor să mă descurc. Nu am avut destul timp să mă recuperez înaintea acestui turneu, dar azi a fost prea mult şi am decis să mă opresc”, a declarat Halep.
La Doha, Halep (campioană în 2014 în Qatar) le-a învins pe Ekaterina Makarova (6-3, 6-0), Anastasija Sevastova (6-4, 6-3) şi Catherine Bellis (6-0, 6-4), câştigând un cec de 147.750 dolari şi 350 de puncte WTA.