Cercetările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dus la identificarea a şase persoane bănuite de comiterea a patru furturi din societăţi comerciale.
Acestea au fost comise de cinci maramureşeni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani, dintre care unul recidivist şi un sălăjean de 20 de ani, care în perioada 23 martie – 02 iunie a.c. au sustras bunuri (ţevi din cupru, echipament de pescuit, scări şi profile din aluminiu, cablu electric, aparatură electronică) din patru societăţi comerciale din municipiul Baia Mare. Poliţiştii au reuşit să recupereze o parte din prejudiciu.
Un alt bănuit de furt a fost identificat de poliţiştii din Sighetu Marmaţiei. La data de 07 iunie a.c., un bărbat de 54 de ani, din municipiu a pătruns într-un apartament situat pe strada Alexandru Ivasiuc de unde a sustras 1900 de lei. Bărbatul a comis furtul între orele 10.30 – 14.30, perioadă în care proprietarul era plecat de acasă. Poliţiştii au recuperat prejudiciul în totalitate şi l-au restituit părţii vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor. Obiectele de valoare mare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor care concep cele mai ingenioase modalităţi de a şi le însuşi, indiferent dacă acestea se află într-un magazin, într-un depozit sau în circulaţie. Orice verigă slabă în depozitarea, manipularea sau paza acestor valori va fi speculată de răufăcători în săvârşirea unei infracţiuni.
Gradul de risc la care este expus magazinul depinde de o serie de factori:
– tipul produselor comercializate
– localizarea magazinului
– orele de program
– numărul angajaţilor şi experienţa acestora.
Pentru a preveni comiterea furturilor din magazin, poliţia vă recomandă:
– instruiţi-vă personalul
– protejaţi – vă magazinul şi înlăturaţi oportunităţile hoţilor
– încercaţi să vă instalaţi un sistem de supraveghere video
– împrejmuiţi spaţiul din jurul clădirilor ce depozitează valori
– reduceţi, pe cât posibil, căile de acces în clădire
– includeţi în sistemul de supraveghere şi pază subsolurile şi părţile anexe ale clădirii