Acceleratul de Timișoara a fost una dintre rutele de tradiție pentru întreg județul Maramureș, funcționând încontinuu de peste o jumătate de secol. Din păcate, în urmă cu câteva zile conducerea CFR Călători a ajuns la concluzia că menținerea orarului zilnic pe această rută este ineficient, ca atare s-a trecut la reducerea drastică a numărului de curse. Și uite așa județul nostru rămâne fără o poartă importantă de ieșire spre vestul țării. De fapt, nici nu are rost să ne facem sânge rău, mai bine să ne împăcăm cu ideea că nu vom avea prea curând drumuri, aeroport sau cale ferată la standarde acceptabile.
„Începând cu data de 23.02.2015 şi până la noi dispoziţii, trenul 1743 în relaţia Timişoara Nord – Baia Mare, se anulează în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi sâmbătă, pe distanţa Satu Mare – Baia Mare. De asemenea, începând cu data de 23/24.02.2015 şi până la noi dispoziţii, trenul 1744 în relaţia Baia Mare – Timişoara Nord, se anulează în zilele de luni/marţi, marţi/miercuri, miercuri/joi, joi/vineri şi sâmbătă/duminică) pe distanţa Baia Mare – Satu Mare”, a informat Eugen Fărcăşanu, şeful Staţiei CFR Călători Baia Mare.
Așadar, pe această relaţie, trenul va circula doar în zilele de vineri şi duminică. Cum s-a ajuns la această decizie? Foarte simplu, din lipsă de călători. Din cauza utilizării extrem de scăzute a acestui mijloc de transport. În cazul trenului 1744 Baia Mare – Timişoara, media înregistrată în ultimul timp a fost de 10 călători/ tren/ zi. La trenul 1743 Timişoara – Baia Mare, s-a înregistrat o medie de 14-15 călători/tren/pe zi. Cheltuiala pentru a duce 10 călători e foarte mare, având în vedere tarifele pe care le plătește CFR Călători pentru utilizarea infrastructurii, susțin cei care au luat decizia.