Revista Capital a anunțat care sunt cei mai bogați români. Potrivit celei de-a XIV-a ediții a Top 300 Capital, care se lansează astăzi, la ora 19:30, la hotel Marriott din București, Ion Țiriac este cel mai bogat român, menținându-se pe această poziție pentru al doilea an consecutiv. Averea sa este evaluată la 1,5 miliarde de euro, în creştere față de ediția de anul trecut.
Dacă Ion Țiriac a reuşit să-şi păstreze titlul de „Cel mai bogat român”, în cazul primilor 10 milionari din clasament au avut loc schimbări majore. Ioan Niculae a pierdut locul secund în favoarea fraților Adrian şi Dragoş Pavăl, doi antreprenori care s-au impus pe o piață în care investitorii străini au raportat pierderi, precizează jurnaliștii de la Capital.
Iulian Dascălu a urcat cinci poziții în clasament. După șapte ani de când a deținut prima poziție în clasament, George Becali a reușit să revină între primii 10 cei mai bogați români, cu toate că averea i s-a redus de la 300-350 milioane de euro, cât avea în ediția anterioară, la 270-300 milioane de euro în acest an.
O scădere s-a înregistrat și în cazul averilor însumate ale celor mai bogaţi 300 de antreprenori români, după ce în ediția de anul trecut averea cumulată a crescut cu peste 4%. Astfel, în acest an, suma totală a averilor a ajuns la 20,8 miliarde de euro, cu 7,5% mai mică decât valoarea din ediția anterioară a clasamentului, mai anunță revista Capital.
„Spre deosebire de anii trecuţi, din ce în ce mai multe afaceri sunt făcute în familie, motiv pentru care numărul familiilor de milionari prezente în Top 300 a crescut de la 53, în 2014, la 67 în ediţia actuală a topului”, declară redactorul-şef al revistei Capital și coordonator al Top 300, Ciprian Mailat.
Cei mai mulți milionari se regăsesc în regiunea București-Ilfov. Averea cumulată a celor 114 antreprenori ajunge la 9,57 miliarde de euro, în scădere cu aproape 1,5 miliarde de euro față de anul trecut, când se aflau în clasament 136 de milionari din această regiune. „Dacă ar fi să facem un portret de milionar din Top 300, acesta ar arăta în felul următor: are 55 de ani, este bărbat, locuiește în București și are o avere medie de 69,3 milioane de euro”, spune redactorul-șef al revistei Capital.
Domeniile în care businessurile antreprenorilor au înregistrat creșteri sunt industria, agricultura, imobiliarele și, mai nou, turismul, unde mai mulți milionari au investit, în ultimii ani, în construcția de hoteluri noi sau modernizarea și dotarea la standarde internaționale a celor existente, mai spun jurnaliștii de la Capital.
Primele 10 poziții din “Top 300 Cei mai Bogați Români”
Ion Țiriac: 1,5 miliarde de euro (În 2014, averea celui mai bogat român a fost de 1,2-1,3 miliarde de euro)
Dragoș și Adrian Pavăl: 850-900 milioane de euro (Anul trecut, frații Pavăl au avut o avere de 650 milioane de euro)
Ioan Niculae: 750-800 milioane de euro (În ediția anterioară, omul de afaceri ocupa locul 2 cu o avere cuprinsă între 1-1,1 miliarde euro)
Zoltan Teszari: 480-500 milioane de euro (În 2014, patronul RCS&RDS avea o avere de 530-560 milioane de euro).
Iulian Dascălu: 430-450 milioane de euro (Anul trecut, proprietarul Iulius Group se afla pe locul 10, cu o avere de 400-420 mil. euro).
Gabriel Comănescu: 350-380 milioane de euro (În ediția precedentă, omul de afaceri ocupa poziția a 4-a în clasament, cu o avere de 600-620 milioane de euro)
Marius și Emil Cristescu: 330-350 milioane de euro (Cei doi frați aveau în 2014 o avere de 410-420 milioane de euro).
Gabriel Popoviciu: 330-350 milioane de euro (În 2014, omul de afaceri se afla pe locul 14, cu o avere de 310-330 milioane de euro).
Liviu Tudor: 300-310 milioane de euro (Cu o avere de 250-260 milioane de euro în 2014, Liviu Tudor era pe locul 16)
George Becali: 270-300 milioane de euro* (În ediția din 2014, Becali avea o avere de 300-350 milioane de euro și se afla pe locul 13)
* În caseta referitoare la George Becali, în urma unei erori de editare, averea de anul trecut a fost inversată cu cea de anul acesta.
Cum a fost făcută evaluare:
La calcularea averilor, Capital a ţinut cont atât de valoarea participaţiilor în companii, cât şi de valoarea bunurilor mobile şi imobile. Pentru evaluarea afacerilor, s-au folosit multiplicatori de EBITDA, diferiţi pentru fiecare industrie, actualizaţi în funcţie de valorile de piaţă confirmate în cazul realizării unor tranzacţii recente în domeniile respective (multiplicatorii au fost furnizați de Deloitte România). S-a ţinut cont şi de valoarea datoriilor. Pentru averea personală, s-au luat în calcul (acolo unde au existat informaţii) şi bunurile imobile (terenuri, clădiri) deţinute de milionari şi de familiile acestora, alte bunuri personale de valoare, precum şi conturile bancare.
Greatnews.ro