AcasăActualitateSocialŢigări ascunse în trei autoturisme descoperite de politistii de frontiera. Masinile si...

Ţigări ascunse în trei autoturisme descoperite de politistii de frontiera. Masinile si tigarile au fost confiscate (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Două autoturisme confiscate și unul reținut și amenzi în valoare de 15.000 de lei – acestea sunt măsurile luate împotriva a trei conducători auto în mașinile cărora, la intrarea în România, au fost descoperite în total 910 pachete de țigări ascunse în diferite locașuri.

Luni, 22 aprilie a.c., în jurul orei 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu s-a prezentat pentru a intra în țară Sandor N., 23 de ani, cetățean maghiar cu domiciliul în Ucraina. Acesta conducea un autoturism marca Opel Omega, înmatriculat în Ucraina. Cu ocazia formalităților pentru intrarea în România, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit în bordul și rezervorul autoturismului 380 pachete de țigări marca Jin Ling, în valoare de 1.710 lei, provenite din magazine duty free Ucraina.
Două ore mai târziu, la PTF Halmeu s-a prezentat pe sensul de intrare în România Iudita Ileana E.,  44 de ani, din județul Satu Mare, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România. Și în mașina acesteia au fost descoperite 150 pachete de țigări marca Jin Ling, în valoare de 675 lei. Marfa era ascunsă în bara din spate a autoturismului.
În cursul nopții de luni spre marți, pe sensul de intrare în România la PTF Halmeu s-a prezentat Laszlo B., 28 de ani, cetățean maghiar cu domiciliul în Ucraina. Bărbatul conducea un auto Mercedes Benz înmatriculat în Ucraina.
Cu ocazia controlului efectuat pentru intrarea în țară, într-un locaș special amenajat în rezervorul mașinii au fost descoperite 380 pachete de țigări marca Viceroy, în valoare de 1.710 lei.
În toate cele trei cazuri conducătorii auto au fost sancţionaţi de către organele vamale cu suma de 5.000 lei fiecare, iar două dintre autoturisme au fost confiscate deoarece aveau confecționate locaşuri special amenajate pentru transportul ţigărilor şi o maşină indisponibilizată până la plata amenzii.
Totodată, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA