Prezent duminică la Iaşi de Ziua Micii Unirii, expertul naţional în materie de răzgândeli determinate de minore calcule politice Dacian Cioloş a strălucit, ca şi protectorul său, preşedintele Klaus Johannis, nu doar printr-un discurs mustind de platitudini, ci şi printr-o declaraţie ce ne lasă să înţelegem că tehnocratul nostru premier se pregăteşte să facă din nou stânga-mprejur.
Mai concret. Dl. Cioloş nu mai este la fel de hotărât precum se arăta a fi la mijlocul săptămânii trecute să respecte legea şi statutul de neînregimentat politic a sa şi al Guvernului pe care îl conduce. Motiv pentru care prim-ministrul va începe, pare-se, o suită de consultări cu partidele politice parlamentare, consultări la capătul cărora guvernul speră să obţină consensul în vederea schimbării unor prevederi din Legea electorală.
Nu de dragul tuturor partidelor. Ci doar pentru ca PNL să fie, dacă nu neapărat mulţumit, măcar ceva mai liniştit în privinţa şanselor sale la alegerile locale programate să aibă loc pe data de 5 iunie. Şanse care, în cazul alegerilor de primari, nu sunt la fel de mari precum şi-ar dori partidul. Mai ales în ceea ce priveşte primăria Capitalei. Aceasta fiindcă tabloul politic românesc dă semne că s-ar fi schimbat substanţial prin comparaţie cu felul în care arăta el în urmă cu opt luni.
Atunci când partidul prost condus de tandemul Alina Gorghiu-Vasile Blaga a votat cam fără minte şi fără nici cea mai mică urmă de viziune şi strategie politică Codul electoral. Inclusiv prevederea în conformitate cu care primarii ar urma să fie aleşi dintr-un singur tur de scrutin. PSD va face, pare-se, pe mai departe alianţă cu UNPR-ul domnului Gabriel Oprea, ceea ce înseamnă că proporţia electoratului dispus să voteze stânga rămâne, în principiu şi în linii mari, nemodificată.
La dreapta spectrului politic, lucrurile stau ceva mai complicat şi considerabil altfel decât erau ele înainte de repoziţionările intervenite ca urmare a schimbării de guvern din noiembrie 2015. Aceasta fiindcă partidele (încă) mici, aşa cum sunt Mişcarea Populară şi ALDE, de grija cărora pare a se da de ceasul morţii d-na Gorghiu, vor reprezenta o alternativă pentru electoratul de dreapta, diminuând în consecinţă şansele şi scorul PNL.
Or, un rezultat prost la localele de la începutul verii poate să fie un semn încă şi mai prost pentru ceea ce se va întâmpla la alegerile parlamentare din toamnă. Modificarea Legii electorale cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile locale nu este în nici un caz în favoarea PSD şi UNPR, dar nici în cea a UDMR. Aceasta din urmă şi ea profund îngrijorată în privinţa numărului de mandate cu care se va putea lăuda atât la începutul verii cât şi la sfârşit de toamnă. Această realitate de nimeni contestată înseamnă un indiciu clar că şansele premierului Cioloş de a obţine acordul acestor formaţiuni în vederea schimbării dorite de PNL, dar şi de preşedintele Klaus Johannis sunt extrem de reduse.
E, totuşi, greu de crezut că dl. Liviu Dragnea e chiar atât de analfabet politic şi chiar atât de indiferent faţă de viitorul său în fruntea PSD încât să accepte să le facă şi de data aceasta pe plac preşedintelui şi premierului. Cei care, la rândul lor, ar urma să dea un sprijin consistent şi pe faţă PNL-ului aflat la strâmtoare. Drept pentru care este de aşteptat ca negocierile politice în vederea schimbării Codului electoral să eşueze. Complet nefiresc, neconstituţional şi deloc în interesul supravieţuirii sale până la parlamentarele din toamnă ar fi ca guvernul Cioloş să recurgă la procedura asumării răspunderii spre a opera schimbările dorite de PNL.
Logica şi interesele politice, dar şi necesitatea salvării unei minime impresii de demnitate, le-ar impune PSD şi UNPR, dar şi UDMR să voteze împotriva Executivului determinând căderea acestuia. Ceea ce va aduce cu sine o criză guvernamentală căreia nu e foarte clar cum îi va găsi preşedintele Johannis o soluţionare imediată, dar şi cât de cât convenabilă chiar şi propriilor interese. E de domeniul evidenţei că o cădere de guvern nu e nicidecum în folosul României din mai multe motive, esenţiale fiind ameninţarea crizei economice dar şi instabilitatea politică accentuată de la frontiera sa estică.
Firesc ar fi ca PNL să înghită găluşca şi să accepte consecinţele prostiei sale şi a conducătorilor săi, încercând ca în timpul care i-a mai rămas să salveze ceea ce se mai poate salva din perspectiva alegerilor din iunie şi mobilizându-se în chip real şi nu formal, aşa cum a făcut-o până acum, pentru alegerile parlamentare din toamnă. Firescul acesta ar da măsura felului în care respectivul partid pune adevăratul interes naţional, nu cel pervertit de discursurile demagogice ale generalului Oprea, înaintea calculelor sale politice imediate.
Din păcate, tare mă tem că imberbii politic Blaga şi Gorghiu nu vor fi în stare de un asemenea sacrificiu care s-ar putea să îi coste scaunele. Dimpotrivă. Cei doi vor prefera să plătească nota propriei lor lipse de viziune amplificându-şi presiunile asupra guvernului şi poate chiar a preşedintelui. E de sperat că de ceva mai mult realism vor da dovadă cei cu mâna cărora încearcă acum să scoată castanele din foc liderii PNL. Dl. Klaus Johannis şi dl. Dacian Cioloş.
Mircea Morariu