TERAPIE PRIN ÎNOT Emoții, dăruire și multă voie bună la prima oră de înot la care au participat copiii cu autism, care frecventează grădinița Centrului „Phoenix”, coordonat de către Serviciul Public Asistență Socială.
Sub atenta îndrumare a instructorilor Delia Kovaks și Adrian Flavius Țura, micuții au participat la un program special, menit să stimuleze creșterea încrederii în sine.
Pentru ca rezultatele să fie la cel mai înalt nivel, activitățile de terapie prin înot se vor desfășura în fiecare săptămână. Conform specialiștilor, jocurile distractive în apă și exercițiile de înot îi ajută pe cei mici să se integreze și să descopere mai ușor lumea care-i înconjoară. Totul ca în final, copilașii să fie integrați în învățământul de masă.
Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare