Gigantopitecul, o maimuță uriașă cu alură de King Kong, a dispărut de pe suprafața Pământului în urmă cu un milion de ani, din cauza incapacității sale de a se adapta la schimbările climatice, susțin oamenii de știință, citați de AFP.
Cu o înălțime de 2-3 metri și o greutate care varia între 200 și 500 de kilograme, gigantopitecul va rămâne, probabil, cea mai mare maimuță din istoria planetei.
Rămășițele de gigantopitec disponibile cercetătorilor — care se reduc în prezent la patru maxilare inferioare și la „sute sau mii de dinți izolați” — nu le permit acestora să ofere prea multe informații cu privire la acest „monstru”.
Aceste rămășite „sunt în mod clar insuficiente pentru a spune dacă animalul a fost biped sau patruped sau chiar să ne imaginăm proporțiile sale”, a declarat pentru AFP Hervé Bocherens, de la Centrul Senckenberg pentru evoluție umană și paleo-mediu din Germania, co-autor al unui studiu pe această temă publicat pe site-ul revistei Quaternary International.
Alături de o echipă internațională de cercetători, Bocherens a studiat emailul dinților de gigantopitec, ajungând la concluzia că acesta trăia doar în păduri.”Rezultatele noastre indică faptul că aceste primate mari trăiau doar în păduri, de unde își obțineau hrana”, a indicat Bocherens, adăugând că gigantopitecii au fost vegetarieni.
Pentru cercetători, dimensiunea acestei maimuțe și limitarea la un singur tip de habitat a condus la dispariția sa. Spre deosebire alte rude ale sale, care trăiesc încă în păduri și au un metabolism lent, supraviețuind cu puțină mâncare, „gigantopitecul — din cauza dimensiunilor sale — avea nevoie cu siguranță de o mare cantitate de hrană”, a explicat cercetătorul.