AcasăEvenimentTENTATIVA LA OMOR - Borseanca Sava Mihali a fost arestata preventiv pentru...

TENTATIVA LA OMOR – Borseanca Sava Mihali a fost arestata preventiv pentru ca si-a injunghiat barbatul

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, la data de 24.08.2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei MIHALI SAVA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat.

Totodată, aceştia au solicitat, la data de 5 septembrie 2012, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatei, cerere admisă de către magistraţii Tribunalului Maramureş, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acesteia, pentru o perioadă de 29 de zile. Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 21 august 2012, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, inculpata a încercat să-i suprime viaţa părţii vătămate Mihali Stefan (59 ani, soţul acesteia), aplicându-i lovituri de cuţit în zona hemitoracică stângă. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA