Incident incredibil, de Rusalii, în faţa unui bloc de pe strada Brateş din cartierul clujean Mănăştur: o femeie în vârstă de 55 de ani a fost atacată, luni, chiar în faţa blocului unde locuia, de către un tânăr în vârstă de 31 de ani. Acesta, înfierbântat de alcool şi văzând-o pe femeie în faţa blocului a dus-o cu forţa în nişte boscheţi, unde a încercat să-i smulgă hainele de pe ea şi să o supună la perversiuni sexuale. Norocul femeii a fost că exact în momentul în care tânărul era pe cale să-şi pună în „operă” mârşava intenţie, a apărut soţul victimei care i-a întrerupt acestuia distracţia. Culmea, totul se petrecea în văzul vecinilor aflaţi la balcoane.
Maria, o femeie respectabilă, cu copii mari şi patru nepoţei, îşi aştepta în faţa blocului soţul, să se întoarcă de la serviciu. La ora aceea, 18.45, aleea era pustie, însă la geamurile şi în balcoanele blocurilor de pe strada Brateş se aflau câţiva proprietari care îşi făceau siesta de seară. La un moment dat a apărut un tânăr care, fără să stea prea mult pe gânduri, a sărit la femeie şi a dus-o cu forţa în nişte boscheţi aflaţi în faţa blocului.â
Nici nu i-a păsat că are spectatori. Norocul victimei a constat însă în faptul că exact în momentul în care tânărul încerca să o supună la perversiuni sexuale a apărut şi Ionel, soţul femeii, care tocmai îşi parca maşina. Acesta, în momentul când a coborât din maşină a fost alarmat de cetăţenii aflaţi la geamuri şi în balcoane. Aceştia se mulţumiseră până atunci doar să privească „show”-ul, fără însă ca vreunul dintre ei să coboare în stradă şi să intervină.
Femeia a povestit: „Am văzut un bărbat slăbuţ care s-a repezit la mine şi m-a prins de gât, după care m-a târât în boscheţi. Degeaba i-am spus că nu am bani la mine, că el a început să-mi ridice hainele de pe mine şi apoi mi-a spus să i-o sug. Norocul meu a fost c-a apărut chiar atunci soţul şi m-a salvat”.
Continuă soțul: “Am sărit la el ca să-l imobilizez, însă spre marea mea surprindere am constatat că făptaşul e Mihai, un stivuitorist la un supermarket, pe care-l ştiam, eu fiind o perioadă agent de pază acolo. Profitând de uimirea mea, acesta a scăpat şi a luat-o la fugă printre blocuri. Din fericire, ştiam unde locuieşte şi după ce am chemat de urgenţă poliţia l-am prins chiar pe Calea Floreşti, înainte să ajungă acasă. Acolo, poliţiştii l-au reţinut şi l-au dus la Secţia 4, unde deocamdată i-au dat o amendă, urmând să-l cerceteze după ce-i facem noi plângere penală. Dar, vă jur, nu-l iertăm, fiindcă în locul soţiei putea să fie oricine altcineva: o femeie, un copil, o fată tânără, cărora le-ar fi distrus viitorul”.
După consult, femeii i s-a eliberat un certificat medico-legal în care medicii i-au recomandat trei zile de îngrijri medicale.
continuarea pe gazetadecluj.ro
foto arhivă