TENTATIVĂ DE ESCROCHERIE A vrut să fenteze polițiștii suceveni și s-a «refugiat» într-o stație de alimentare cu carburanți, însă aceștia l-au găsit și au aflat de ce a fugit de ei. Șoferul conducea prin Vatra Dornei o mașină dată în urmărire de polițiștii din Bistrița-Năsăud – mașină «pierdută» de un bărbat în urma unui schimb, conform Bistrițeanul.ro.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au depistat ieri, în trafic, un bărbat care conducea o mașină dată în urmărire de polițiștii bistrițeni. Șoferul a încercat să se ascundă, însă nu a reușit.
„La data de 03.03.2018, în jurul orei 13:00, în timp ce patrula pe raza de competență, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a observat în trafic un autoturism al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție, a virat brusc și a intrat cu viteză într-o stație de alimentare cu carburanți situată pe strada Calea Transilvaniei, după care, a coborât de la volan și a intrat în fugă în incintă.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 38 de ani, din comuna Dorna Arini.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul figurează cu mențiunea «sechestru în cauze penale, reclamat furt din 25.08.2017, din județul Bistrița Năsăud».
În cauză, s-a procedat la conducerea la sediul poliției a bărbatului și vehiculului acestuia, fiind sesizați polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița în vederea continuării cercetărilor și audierea conducătorului auto depistat în trafic”, explică reprezentanții IPJ Suceava într-un buletin de presă.
Citește articolul integral, AICI.