Simona Halep a reuşit un meci incredibil în faţa Serenei Williams, locul 1 WTA, pe care a învins-o în două seturi, scor 6-0, 6-2, în a doua întâlnire de la Turneul Campioanelor, care se desfăşoară la Singapore.
Într-o partidă care a durat aproximativ o oră, Halep a cîştigat al doilea meci de la Turneul Campioanelor şi conduce în clasamentul din Grupa Roşie. Aceasta este prima victorie a Simonei Halep în cele patru întîlniri cu Williams. Pînă acum, românca a cîştigat doar un set în cele trei meciuri cu americanca. Aceste este primul meci cîştigat de Halep împotriva unei jucătoare clasate în Top 3 WTA în 9 întîlniri cu o jucătoare clasată în primele trei din lume. Cea mai importantă victorie a fost în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, clasată în momentul întîlnirii cu Halep pe locul 4 WTA.
Prima manșă a durat doar 20 de minute, iar Simona i-a permis americancei să pună doar nouă puncte pe tabela de marcaj. Williams a comis mai mult de o greșeală neforțată pe minut în prima parte a duelului. Cu toate că nu pierduse niciodată în fața româncei în carieră, Serena a dat semne că este pe teren abia în al nouălea game al meciului, pe care l-a câștigat cu destule emoții, evitând primul eșec la zero din remarcabila ei carieră. Williams a început să forțeze, însă Simona a rezistat extraordinar și s-a desprins la 3-1, după primul game mai dificil pe propriul serviciu. Serena a schimbat de trei ori rachetele în meci, dar ele au fost problema azi. Simona a câștigat din nou pe serviciul adversarei și apoi a închis meciul, zdrobind toate șansele de break ale redutabilei sale adversare.
”A fost cel mai mare meci din viața mea. Nu știu cum să exprim în cuvinte. Sunt foarte fericită. Le mulțumesc prietenilor mei, fără ei n-aș fi reușit”, a spus Simona Halep după meci.
În următorul meci, Halep va juca împotriva Anei Ivanovici. Sîrboaica va juca în scurt timp impotriva canadiencei Eugenie Bouchard. Dacă Ivanovici nu va cîştiga, Halep se va califica de pe primul loc în semifinalele turneului. (Sursa: GSP.RO).