Tenismanul elvețian Roger Federer, numărul 3 mondial, a câștigat pentru a șaptea oară în cariera sa turneul ATP de la Basel, dotat cu premii în valoare de 1.575.295 euro, în finala căruia l-a învins duminică în trei seturi, 6-3, 5-7, 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal.
Federer (34 ani) a reușit să se impună la capătul unui meci echilibrat, obținând cu această ocazie a 11-a sa victorie în 34 de confruntări directe cu Nadal. Jucătorul iberic, în vârstă de 29 ani, traversează însă unul dintre cele mai dificile sezoane din cariera sa, în care a retrogradat pe poziția a 7-a a clasamentului ATP.
Pentru campionul din Țara cantoanelor, titlul obținut la Basel, orașul său natal, este al șaselea cucerit de la debutul sezonului 2015, după cele de la Brisbane, Dubai, Istanbul, Halle și Cincinnati, și al 88-lea din cariera sa.
Agerpres