AcasăActualitateSocialTEAPA: Băimăreancă înşelată cu 3.000 de lei

TEAPA: Băimăreancă înşelată cu 3.000 de lei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri, în jurul amiezii, o băimăreancă în vârstă de 70 de ani a sesizat poliţia că duminică a fost victima unei înşelăciuni. Ea a declarat că în timp ce se afla în faţa unei biserici a fost acostată de către o femeie necunoscută care i-a oferit o bancnotă de 10 euro şi a rugat-o să o conducă pânăla Spitalul Judeţean Baia Mare, întrucât nu cunoaşte oraşul. Suspecta i-a spus băimărencei că are un copil internat, victima unui accident rutier. Reclamanta a urcat în maşina femeii în care se mai aflau un bărbat şi un copil în vârstă de 12 ani şi au plecat împreună spre spital. Acolo escroaca i-a spus că băiatul internat va fi supus unei intervenţii chirurgicale şi a rugat-o pe băimăreancă să-i păstreze la domiciliu său o geantă în care se află 10000 dolari şi documente ale unei firme.

Au plecat la locuinţa victimei unde necunoscuţii au început să plângă şi i-au spus femeii că medicul le-a cerut 1.500 de euro pentru operaţie. Întrucât ei nu aveau decât dolari i-au cerut femeii să le dea bijuteriile sale pe care le vor prezenta drept garanţie medicului, urmând ca după operaţie să le înapoieze. Impresionată de situaţia expusă, le-a dat acestora două lănţişoare, trei crucifixe şi două inele, toate din aur. După câteva ore, văzând că aceştia nu revin cu bijuteriile şi-a dat seama că a fost înşelată. Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ 3.000 de lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea autorilor şi recuperarea bijuteriilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA