AcasăNews AlertTAXIMETRIȘTII, LA VERIFICAT! - Lista măsurilor pe care trebuie să le respecte...

TAXIMETRIȘTII, LA VERIFICAT! – Lista măsurilor pe care trebuie să le respecte cei în domeniu, dar și ce modificări trebuie să aducă mașinilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Situație complicată pentru taximetriștii maramureșeni. Aceștia spun că sunt între ciocan și nicovală după ce, în urma recentelor controale efectuate de către polițiști, s-au trezit anunțați că trebuie să respecte o măsură, respectiv să aducă o modificare taximetrelor, despre care nu aveau habar. Aceștia susțin că li s-a transmis din partea organelor de Poliție că pot fi amendați cu sume de până la 3.000 de lei dacă nu au în mașină un paravan de protecție între scaunul șoferului și bancheta din spate.

Nemulțumirea șoferilor de taxi vine în primul rând pentru că, spun ei, nu au fost anunțați despre modificarea pe care trebuie să o aducă mașinilor pentru a circula în deplină legalitate. Aceștia au declarat că responsabilii de la Registru Auto Român (R.A.R.) le-au transmis că nu știu nimic despre această măsură și, mai mult, îi pot sancționa dacă aduc modificări neomologate mașinii.

Spre seară, a venit un echipaj de Poliție la noi, la stația din Gară. Ne-au verificat documentele și ne-au spus că trebuie să avem paravan de protecție în mașină, între scaunele din față și bancheta din spate. Ne-au zis că s-a dat lege din Iunie și că ne pot amenda cu 3.000 de lei. Pe de altă parte, domnii agenți au fost înțelegători și nu ne-au sancționat, pentru că au văzut că nu știam nimic despre așa ceva. Dispeceratele nu au fost anunțate despre așa ceva, știam doar de măști obligatorii, dezinfectarea mașinii și că trebuie să ducem maxim doi clienți în mașină. Am sunat și la Primărie și la R.A.R., ne-au zis că nu au auzit despre așa ceva”, ne-a declarat un taximetrist băimărean.

Am solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență o lămurire a aspectelor sesizate de către transportatorii auto, răspunsul fiind următorul:

ORDIN nr. 1.082/97/1.112/2020 privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19:

În domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ și transportului în regim de închiriere cu șofer se aplică următoarele măsuri:
1. Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.
2. Conducătorul mijlocului de transport poartă mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul, iar mijlocul de transport va fi dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.
3. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic de locurile din spate.
4. Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea în mijlocul de transport și pe toată durata călătoriei.
5. În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacțiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuși, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare și să își dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.
6. Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze și să dezinfecteze zilnic interiorul vehiculului.
7. Se utilizează cu precădere plățile electronice”.

De asemenea, am solicitat și un punct de vedere oficial și din partea Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș, răspunsul fiind următorul:

În conformitate cu Ordinul 1082 din 2020, anexa nr. 2,cap II, pct 3 în domeniul transportului în regim de taxi spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport trebuie separat fizic de locurile din spate„.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA