TAMPONARE. În urmă cu doar câteva minute, la intersecţia Bulevardului Unirii cu Bulevardul Bucreşti, în faţă la Mc Donald’s a avut loc un accident.
Un Ford şi un Audi s-au ciocnit după ce una dintre maşini a forţat semaforul. Din fericire incidentul nu s-a soldat decât cu pagube materiale, destul de uşoare dar, cititorii 2.actualmm.ro au fost pe fază şi au imortalizat momentul.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie care face cercetări pentru a stabili cine se face vinovat de producerea coliziunii.
De altfel, intersecţia în cauze este una dintre cele mai intens circulate din Baia Mare, astfel de evenimente fiind la ordinea zilei.