Sunt candidatul propus de Alianţa România Dreaptă pentru Colegiul 2 de deputaţi zona Baia Mare Est. Am o experienţă economică de peste trei decenii în domeniul economic, experienţă dobândită în America, Asia şi Europa.
„Un parlament cu oameni pentru oameni”
Am decis să intru în politică din proprie convingere. Încă din primele zile când am ajuns în Statele Unite ale Americii m-am înscris în Partidul Republican. Şi acolo am făcut politică de dreapta, am participat activ la viaţa politică de peste 31 de ani. Este timpul pentru o schimbare, pentru promovarea valorilor adevărate de dreapta. M-am întors în România în urmă cu cinci ani pentru afaceri. Consider că România este un pol important pe scena economică europeană şi mondială şi deţine toate ingredientele necesare pentru ca o firmă care doreşte să prospere să aibă succes. Costurile din România sunt identice cu cele din China, unde am eu afaceri. Salariile sunt similare cu cele din Baia Mare, atâta cele din producţie cât şi cele din executiv. Un om de afaceri care gândeşte la rece ştie că găseşte în Maramureş şi forţa de muncă şi logistica necesare unei afaceri de succes fără a mai trece prin transporturi. Problema în România sunt infrastructura şi birocraţia, extrem de stufoase. Aici avem de lucru. Am momente în care regret că m-am întors în ţara natală dar tocmai aceste momente au fost argumentul decisiv pentru care am decis că trebuie să iau atitudine. La fel ca şi mine mai sunt oameni de afaceri care se lovesc de aceste probleme. Este timpul schimbării, timpul să facem ceva pentru binele nostru al tuturor. Vreau să promovez un Parlament cu oameni, pentru oameni. Vin cu o gândire nouă pentru un viitor mai bun. Un viitor de care să nu ne fie ruşine, un viitor pentru copiii noştri, un viitor la care trebuie să contribuim cu toţii. Este în puterea alegătorului să aleagă cum vrea să fie acest viitor. În 9 decembrie stă în puterea noastră a tuturor să schimbăm acest viitor. Dacă vom alege înţelept, acest viitor poate să fie mai bun.
Cu respect şi aleasă consideraţie, Talpoş Ovidiu Anton