TÂLHĂRIE ÎN BAIA MARE Colaborarea dintre poliţiştii de investigaţii criminale şi cei de ordine publică dar şi operativitatea cu care aceştia au acţionat într-un caz de tâlhărie semnalat ieri, au dus la identificarea unui băimărean bănuit de comiterea faptei la scurt timp de la sesizare. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, unde a rămas internat.
Ieri, la ora 12.20, o băimăreancă de 76 de ani a sesizat poliţia că a fost tâlhărită. A declarat că în timp ce mergea pe bulevardul Bucureşti din Baia Mare, o persoană necunoscută i-a smuls cercelul de aur din urechea stângă şi a fugit.
În urma sesizării poliţiştii s-au deplasat de urgenţă spre locul unde se afla victima. În ciuda impactului emoţional de moment femeia tâlhărită a reţinut semnalmentele agresorului. A reuşit să ofere date relevante, de un real folos în activitatea de documentare şi investigare desfăşurată de poliţişti.
Au fost demarate de urgenţă activităţile de cercetare şi documentare iar operativitatea cu care acestea au fost desfăşurate au dus în scurt timp la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei.
Astfel, în jurul orei 15.30, poliţiştii au identificat un băimărean de 31 de ani, care avea asupra lui cercelul sustras. În baza probatoriului administrat poliţiştii au dispus internarea acestuia la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş