Cu ocazia vizitei premierului Victor Ponta la Bruxelles, şi în perspectiva întrevederii acestuia cu Jose Manuel Barroso, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, exprimă critici faţă de felul în care comisarul european Viviane Reding a tratat criza constituţională din România. În opinia lui Swoboda, exprimată în săptămânalul “European Voice”, Comisia Europeană a eşuat, din cauza unei totale lipse de obiectivitate, în a evalua situaţia politică din România de dinaintea şi din timpul referendumului. “European Voice” este săptămânalul de limbă engleză din Bruxelles care relatează despre probleme-cheie ale instituţiilor importante ale Uniunii Europene (Comisia Europeană, Parlamentul European, și Consiliul European), fiind cea mai citită publicaţie de lideri europeni şi de analiştii politici din Europa.
Critici care au mers prea departe
”Comisia Europeană ar trebui să facă mai mult ca să administreze mai bine viitoarele crize constituţionale, nu cum a procedat în cazul României. José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a avut desigur dreptate când a cerut în discursul său privind “Starea Uniunii” de săptămâna trecută că avem nevoie de o Europă mai integrată şi mai democratică. Criza din zona euro înseamnă că trebuie să facem faţă unei alegeri inevitabile între o viitoare integrare şi riscul dezintegrării. Ştim că trebuie să mergem înainte cu integrarea, dar nu o putem face decât pe baza unui consens între toate statele membre. Obţinerea acestui consens va fi o mare provocare şi va presupune un echilibru delicat între diverse tradiţii naţionale şi politice care formează continentul nostru. Acest consens poate fi obţinut dacă Uniunea Europeană va fi capabilă să se bazeze pe o puternică legitimare populară. De aceea, mulţi dintre noi sunt extrem de îngrijoraţi de felul în care Comisia a tratat criza constituţională din România, sperând că Barroso va lua toate acestea în calcul când se va întâlni azi cu premierul român, Victor Ponta.
Este esenţial, desigur, ca într-un sistem al suveranităţii împărtăşite să existe cel mai înalt grad de încredere posibil în integritatea democratică a ţărilor participante. Este clar de asemenea ca instituţiile UE trebuie să aibă un rol important în protejarea standardelor democratice. Dar seriozitatea unei asemenea misiuni aduce cu sine o responsabilitate suplimentară, aceea de a fi corecţi până la scrupulozitate şi chiar abili în evaluarea revendicărilor şi contra-revendicărilor diferitelor forţe politice dintr-un stat membru. În lumina acestui standard ridicat, comisarul responsabil Viviane Reding, comisar pentru drepturile fundamentale şi justiţie, a eşuat în relaţiile sale cu România şi a subminat obiectivitatea modului în care Comisia a tratat această problemă. Implicaţiile sunt îngrijorătoare.

Dificultăţile politice ale României sunt complexe. Guvernul român merită unele critici că a acţionat cu prea multă grabă şi fără să îşi explice clar intenţiile la nivel internaţional. Dar Reding a reacţionat de parcă guvernul României a fost singura şi principal cauză a îngrijorărilor ei. Ea a ales să ignore abuzurile în funcţie pentru care preşedintele Traian Băsescu a fost găsit responsabil chiar de către Curtea Constituţională a României, tentativele repetate ale lui Băsescu de a influenţa sistemul judiciar, nepăsarea acestuia faţă de obligaţia de a respecta limitele autorităţii sale constituţionale. Coaliţia majoritară din România, formată din liberali şi social-democraţi, a fost perfect îndreptăţită să îl suspende pe Băsescu, potrivit prevederilor Constituţiei din România. Aşa cum a a confirmat şi Curtea Constituţională, coaliţia aflată la guvernare în România a urmat regulile în fiecare etapă, asigurând o majoritate parlamentară în favoarea suspendării, organizând un referendum şi respectând rezultatul acestui referendum. A fost complet iresponsabil şi insultător din partea lui Reding să descrie toate acestea drept o tentativă de “lovitură de stat”, sau un „puci parlamentar”, mai ales că ea a repetat asemenea calificative chiar cu câteva zile înainte de referendum. Cei care s-au exprimat în favoarea suspendării lui Băsescu şi-au exercitat în mod paşnic drepturile lor democratice.
Una dintre plângerile principale ale Comisiei a fost utilizarea unei ordonanţe de urgenţă pentru a modifica legea privind referendumurile, prin eliminarea pragului de participare la referendum de 50% plus unu din cei înscrişi pe listele electorale permanente. Faptul că prin această ordonanţă de urgenţă s-a anulat o schimbare făcută cu câteva săptămâni mai devreme de către Băsescu, de asemenea, printr-o ordonanţă de urgenţă, nu a fost menţionat de Reding. Acest lucru evidenţiază o neconcordanţă serioasă. În timp ce emiterea câtorva ordonanţe de urgenţă de către noul guvern Ponta a fost prezentată ca o ameninţare la adresa democraţiei, sutele de astfel de ordonanţe de urgenţă, emise de Băsescu în timpul perioadei când partidul său s-a aflat la guvernare, nu au fost considerate nici măcar demne de a fi menţionate, ca să nu mai zic de a fi criticate. Cerând revenirea la ordonanţa de urgenţă la lui Băsescu privind impunerea unui prag la referendum, Comisia Europeană a forţat România să accepte o regulă care pune sub semnul întrebării normele democratice trasate de Comisia de la Veneţia, o regulă care nu se aplică în niciun stat membru al UE.
În pofida obţinerii a 87% din voturi în favoarea suspendării, românii se văd obligaţi în mod trist să accepte un preşedinte pe care nu îl mai vor, iar nesiguranţa de pe scena politică nu a dispărut. Din cauza acestor presiuni, mulţi români au tras concluzia că intervenţiile Comisiei Europene au avut mai puţin de a face cu asigurarea standardelor democratice, cât mai ales cu eforturile de a menţine la putere un aliat al Partidului Popular European. Impactul negativ asupra opiniei din România este deja clar. Încrederea românilor în Uniunea Europeană, care scăzuse oricum de la aderare, a ajuns în final la puţin peste 10 procente în timpul acestei vari. Dacă aceasta poate fi numită o victorie a democraţiei, înseamnă că este una în care voinţa poporului nu contează. Liderii Partidului Popular European, care se vor reuni la Bucureşti în luna octombrie, trebuie să fie atenţi să nu repete tonul triumfalist al unor declaraţii făcute recent la adresa României.
Comisia Europeană trebie să administreze mai bine de acum înainte crize similare. În special trebuie să elimine bănuiala de partizanat, prin lărgirea dialogului şi prin consultări cu Parlamentul European şi cu grupurile politice care îl formează. Dacă nu o va face, vom plăti preţul scump al pierderii încrederii cetăţenilor şi a legitimităţii. Europa unită şi demoratică pe care şi-o doreşte Barroso nu poate fi proprietatea unei singure instituţii, a unei singure familii politice sau a unui singur grup de ţări. O asemenea Europă unită poate fi construită, numai dacă toţi europenii sunt pregătiţi să lucreze împreună pentru aceeaşi viziune”.