SUSȚINERE Patru județe situate în nord-vestul României susțin municipiul Baia Mare în demersurile care vizează desemnarea acestuia drept Capitală Culturală Europeană.
SUSȚINERE În acest sens reprezentanții autorităților județene din Satu Mare, Bihor, Sălaj și Bistrița-Năsăud au semnat protocoale care vizează susținere și colaborare în vederea atingerii acestui obiectiv.
Prezent la eveniment, prefectul județului Maramureș, Sebastian Lupuț, a arătat că „Baia Mare Capitală Culturală Europeană este un proiect strategic care are în vedere crearea de punți și parteneriate în regiune, în interiorul țării, dar și cu colaboratori externi, alături de care se vor organiza evenimente și se vor scrie proiecte. Ceea ce vă propunem astăzi este să încheiem protocoale de colaborare cu administrațiile județelor Satu Mare, Bihor, Sălaj și Bistrița-Năsăud, spre beneficiul tuturor părților. Vă cerem, așadar, sprijinul în drumul nostru spre îndeplinirea unui proiect ambițios, dar cu atât mai tentant, a unui obiectiv nu ușor de atins, dar care, odată îndeplinit, ar avea beneficii majore nu doar asupra municipiului Baia Mare și a județului Maramureș, ci asupra întregii regiuni”.
La rândul său Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a arătat că „astfel de proiecte îmbunătățesc viața fiecărui locuitor, iar cel în discuție este unul care poate aduce o infuzie semnificativă de capital ce ar fi absorbită în regiunea de NV . Este așadar vorba despre un demers care trebuie sprijinit, iar noi propunem o agendă culturală integrată a tuturor județelor din regiune. Baia Mare, Capitală Culturală Europeană în 2021 nu este doar miza noastră, a Maramureșului ci este și miza județelor vecine, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Bihor și Sălaj”.
De altfel proiectul a fost prezentat tuturor celor prezenți de Vlad Tăușance, director artistic al Fundației Baia Mare 2021. Acesta a afirmat că abordarea proiectului Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii 2021 este una sănătoasă, iar susținerea exprimată de administrațiile județelor invitate, una benefică. Prin semnarea acestui protocol Regiunea nord-vest are o voce și iși asumă o viziune comună, respectiv un proiect european ale cărui avantaje sunt atât pragmatice cît si pe termen lung, între care aș aminti creșterea ofertei educaționale,sau diversificarea proiectelor și manifestărilor culturale”.
Reprezentanții autorităților județene din Satu Mare, Bihor, Sălaj și Bistrița Năsăud au arătat că un succes al acestui proiect ar crea beneficii, respectiv o mai mare vizibilitate a punctelor de interes existente în județele lor motiv, pentru care au arătat că semnează protocolul de colaborare care vizează susținerea Băii Mari în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.
ActualMM