Luni, 1 iulie, în jurul orei 23.00, poliţia Baia Mare a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că pe b-dul Bucureşti, în staţia de autobuz din faţa unui hipermarket, un bărbat a fost lovit de persoane necunoscute şi se află în stare de inconştienţă. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale iar poliţiştii au stabilit că este vorba despre un cetăţean polonez în vârstă de 49 de ani. Întrucât acesta nu cunoaşte nicio limbă de circulaţie internaţională s-a apelat la un traducător autorizat pentru a i se putea lua o declaraţie. S-a stabilit astfel că bărbatul a fost agresat fizic şi deposedat de un portmoneu în care avea 710 zloţi, 200 euro şi 30 de lei. În urma activităţilor de verificare şi cercetare efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale şi cei ai Postului de Poliţie Comunală Recea au fost identificaţi suspecţii tâlhăriei. Este vorba de o minoră de 16 ani din judeţul Sălaj, o tânără în vârstă de 23 de ani din Ruscova şi un tânăr în vârstă de 21 de ani din Recea. Faţă de ultimii doi s-a stabilit măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.