SURPRIZE DIN PARTEA VREMII În weekend, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Mercurul din termometre va urca până la 30 de grade în mai multe zone ale țării și va depăși această valoare în regiunea de vest.
Sâmbătă, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii iunie, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între 22 şi 30 de grade.
În sud-vestul şi sudul ţării precum şi în zona montană, temporar înnorările vor fi accentuate şi în special după-amiaza şi spre seară, local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi căderi de grindină şi cantităţi mai importante de apă.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala doar izolat şi la cote mai reduse, potrivit Realitatea TV.
La munte, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar şi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate şi în special după-amiaza şi seara, în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Izolat vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă mai importante. În restul zonei montane, cerul va fi variabil, doar cu unele înnorări în cursul zilei, când izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată.
La mare, vremea va fi uşor instabilă şi caldă, cu cerul variabil. În cursul după-amiezii, vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 20 de grade.
Duminică, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Temperaturile maxime, în uşoară creştere faţă de sâmbătă, se vor încadra între 22 de grade pe litoral şi 32 de grade în Câmpia de Vest.
În regiunile sud-vestice şi la munte, local se vor semnala averse şi descărcări electrice. Izolat vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, dar trecător şi în restul ţării.
Luni, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 21-22 de grade pe litoral şi 31 de grade la Iasi.
Îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în vestul, nordul şi centrul ţării, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări scurte ale vântului.
Izolat, vor fi condiţii de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
sursa info