Pentru că în zilele care urmează „La mulți ani!” va deveni o formulare mai des folosită decât salutul obișnuit, haideți să reluăm astăzi regulile corecte de punctuație în ceea ce privește această urare. Ar fi păcat ca gândurile bune pe care le tot transmitem altora să fie umbrite de o greșeală gramaticală, nu-i așa?

Semnele de punctuație sunt foarte importante în scris pentru că delimitează enunțurile și ajută persoana care citește să înțeleagă corect mesajul.

Ion Luca Caragiale, care, timp de aproape 40 de ani, a fost si ziarist, era de părere că punctuația reprezintă gesticularea gândirii, iar colegii săi îl porecliseră Moș Virgulă datorită exigenței cu care trata acest aspect al comunicării.

Tot despre virgule vorbim și noi, din nou, astăzi.

Conform regulilor de punctuație din limba romana, atunci când interpelăm o persoană prin folosirea unui apelativ, suntem obligați să separăm termenul de adresare (fie el numele, calitatea, porecla sau orice altă formulă folosim) de restul propoziției prin virgule.

Gramatical spus, când folosim un substantiv în vocativ, indiferent de locul său în propoziție, el se desparte prin virgulă de cuvântul sau cuvintele învecinate. Vocativul este cazul care, în limba română, exprimă o interpelare a unei persoane prin folosirea unui apelativ, fie el nume propriu sau termen de adresare. [În enunțul “Maria, vino afară!”, Maria  este substantiv în vocativ. În mod similar, apelativul “copile” este și el în vocativ în exemplul “Copile, deschide fereastra! “]

Astfel, corect ar fi să scriem:

La multi ani, Andrei, și un An Nou fericit!

Atenție! Virgula nu se pune de fiecare dată după urarea “La mulți ani”, ci numai în cazul în care ne adresăm cuiva în mod direct. Spre exemplu, în exprimarea de mai jos, virgula lipsește și e foarte bine că se întâmplă așa, ea neavând ce să caute în acest enunț:

“La mulți ani” tuturor celor de acasă și un An Nou fericit!

În acest exemplu adresarea nu este directă, deci virgula nu trebuie pusă. Ca să înțelegem mai bine, analizăm enunțul și ne dăm seama că, de fapt, din el, mai lipsesc câteva elemente care se subînțeleg:  „Eu urez <<La mulți ani!>> tuturor celor de acasă…”. Nu e deloc la fel cu “La mulți ani, dragii mei de acasă!”, nu? 🙂

La mulți ani 2016?

În fiecare oraș, frumos decorată cu instalații luminoase, apare cel puțin o dată urarea „La mulți ani 2016!”. Fără virgulă.

Dacă tot personificăm anul 2016, adică îi atribuim însușiri omenești și îi dorim „La mulți ani!” (deși, dacă mă întrebați pe mine, e puțin ilogic – cum putem să urăm „La mulți ani!” unui… an, când acesta durează fix 12 luni?), atunci și termenul “2016” ar fi în cazul vocativ, deci și el ar trebui separat de restul enunțului printr-o virgulă:

La mulți ani, 2016!

Întotdeauna urăm ceva cuiva. Tot de sezon este și exprimarea:  “Am sunat/Îți scriu să te urez și să îți spun <<La mulți ani!>>”.

Deși apare frecvent în discuțiile de zilele acestea, exprimarea este greșită. În limba română, când vrem să adresăm  o dorință de bine, îi urăm ceva CUIVA. Niciodată nu “urăm pe cineva”.

Deci, corect ar fi să spunem și să scriem:

“Am sunat/Îti scriu să îți urez <<La mulți ani!>>”. (avocatnet.ro)