AcasăslolvaciaSUPRAVIEȚUIREA LIMBII ROMÂNE - "Eşti patetic" nu este o insultă, dimpotrivă

SUPRAVIEȚUIREA LIMBII ROMÂNE – „Eşti patetic” nu este o insultă, dimpotrivă

spot_img

DISTRIBUIȚI

În limbajul uzual, există câteva cuvinte pe care le folosim greşit, iar „patetic” este unul dintre ele. Deşi tot mai mulţi vorbitori de limbă română îl folosesc în sens negativ, ca sinonim pentru „jalnic”, în realitate însă termenul are o conotaţie pozitivă şi înseamnă cu totul altceva.

Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, adjectivul „patetic”, provenit din franţuzescul „pathetique”, este definit ca plin de patos, care emoţionează, impresionează, înduioşează; plin de emfază, de afectare.

Confuzia sensurilor vine, cel mai probabil, din limba engleză, acolo unde “pathetic” înseamnă “ridicol, demn de milă sau de dispreţ”.

Rodica Zafiu explica în 2005, într-un articol din revista România literară:

În limbajul tinerilor (varietate sociolingvistică greu de delimitat, dar a cărei existenţă este incontestabilă), cuvântul patetic e folosit, în ultima vreme, cu un sens special, calchiat din engleza colocvială: “ridicol, penibil, demn de milă şi dispreţ”. O asemenea semnificaţie nu există câtuşi de puţin în utilizarea tradiţională a adjectivului patetic, preluat din franceză (probabil şi sub influenţa echivalentului german) pe la începutul secolului al XIX-lea; prima atestare a cuvântului, după Dicţionarul limbii române, este la Ion Heliade Rădulescu. Sensul de bază al termenului, în română (ca şi în franceză) este pozitiv: “plin de patos, care emoţionează, impresionează, înduioşează” (DEX); e drept că s-a dezvoltat şi o accepţie marcată mai curând negativ: “plin de emfază, de afectare” (ibid.). Ideea de “înduioşare, emoţie“ e comună în toate limbile moderne în care există, pe cale cultă, urmaşul unui cuvânt grecesc (transmis prin latina târzie) – pathetikos, din familia lexicală a lui pathos (“suferinţă”). Sensurile negative din română şi din engleză sunt însă divergente: românescul patetic se referă la excesul retoric, de apel la sentimentele publicului; sensul informal al englezescului pathetic a făcut trecerea de la milă la dispreţ. Preluarea acestui uz în variantele orale ale limbii române este un tipic calc semantic: vechiului patetic i se adaugă un sens nou, prin care devine un simplu calificativ negativ, un termen insultător. (avocatnet.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA