Unele cuvinte din limba română sunt împrumutate cu un înțeles destul de vag. Fiind apoi folosite independent, vorbitorul este silit să le precizeze înțelesul și o face după mintea sa, contribuind astfel la deplasarea înțelesului.

Un exemplu foarte des întâlnit este cuvântul dilemă, cu sensul corect situație din care există două ieșiri, ambele defavorabile, de exemplu banii sau viața. Însă auzim frecvent, la tot pasul, fraze ca Mă aflu într-o dilemă, nu știu dacă băile îmi fac bine sau rău. Ba chiar dilema poate avea ambele ieșiri plăcute: Sunt în dilemă, nu știu dacă să mă duc la teatru sau la cinematograf.

O situație cu două ieșiri care pot fi amândouă avantajoase sau indiferente se numește alternativă, la singular. Și acest cuvânt a fost rău înțeles, astfel că mulți, constatând că sunt posibilități, spun că sunt în fața a două alternative, astfel că alternativă ajunge să le numească pe fiecare din cele două ieșiri.

Ambianță este mediul înconjurător care poate fi favorabil sau nu, deci este necesar să se adauge un adjectiv: o ambianță plăcută, o ambianță ostilă etc. De aici s-a ales numai primul aspect, și ambianță ajunge să însemne armonie.

Peripeții sunt schimbările de situație neașteptate, pornindu-se de la ideea de învârtire, răsucire, de exemplu, a unui fir de ață. Este deci corect spus o călătorie cu peripeții; peripețiile unei expediții, dar astăzi se zice, greșit, peripețiile unei persoane, pentru că s-a crezut că e vorba de aventuri.