Profesorii de limba română trăiesc zile grele. Aud pe stradă, la televizor, peste tot şi din ce în ce mai des o limbă română chinuită. Din grabă, din neştiinţă, din obiceiul de a lua informaţiile şi modelele mai mult de la televizor facem greşeli de care uneori ne dăm seama, alteori nu.
- Virgulă între subiect şi predicat
Exemplu greşit: Părinţii şi profesorii, ar trebui să comunice în permanenţă.
Greşeala este făcută deoarece există tendinţa de a accentua rolul celui celor care contribuie la realizarea acţiunii. - Acordul greşit
Exemplu corect: Fata ale cărei cărţi erau pe masă este foarte frumoasă.
Uneori se face acordul „la întâmplare”. Totuşi, există o regulă simplă, numită „acordul în cruce”: al/a/ai/ale se acordă cu obiectul (carte/cărţi), iar cărui/cărei/căror se acordă cu posesorul (băiatul/fata/băieţii/fetele). - Paronimia greşită
Paronimele pot produce adesea confuzii şi zâmbete. Complement/ Compliment
Exemplu greşit: Băiatul acela mi-a făcut un complement.
Exemplu corect: Băiatul mi-a făcut un compliment.
Complementul este o parte secundară de propoziţie. - Pronumele de întărire este folosit de foarte multe ori greşit
Exemplu greşit: „Am stat de vorbă cu mine însuşi, apoi am ales să mă transfer la altă echipă“, spunea un fotbalist în urmă cu aproape 3 ani.
(Formele corecte: masculin – eu însumi, tu însuţi, el însuşi, noi înşine, voi înşivă, ei înşişi; feminin – eu însămi, tu însăţi, ea însăşi, noi însene, voi însevă, ele înseşi (însele))
- Regula numeralului în privinţa orei
Ora „unu”/„douăzeci şi unu”
Numerale masculine aflate pe lângă un substantiv feminin moştenesc forma iniţială a felului cum era exprimat timpul, ”un ceas după miezul zilei/nopţii” – ”ceasul unu”, iar prin rostire prescurtată, ”unu” . Apoi, forma de masculin, deja impusă, s-a păstrat şi pe lângă femininul oră: ”ora unu”. În schimb, în cazurile ”ora două/douăsprezece/douăzeci şi două”, s-a impus forma de feminin, care este şi cea de neutru plural: ”două ceasuri după miezul zilei/nopţii.” Deci nu se poate spune ”ora doisprezece”, atâta timp cât nu se spune niciodată „ora doi”! - „A face” la imperativ
Imperativul negativ, persoana a II-a singular, se formează cu infinitivul verbului: Exemplu – nu mânca!, nu vorbi!, nu pleca!.
Corect: „nu face!“. - Fortuit/ forţat.
Fortuit înseamnă „neprevăzut, inopinat, întâmplător”, nu „forţat”.
Exemplu greşit – A fost fortuit să-şi facă temele.
Exemplu corect – Unele descoperiri geografice au fost făcute fortuit. - Scrierea greşită a verbelor la modul condiţional optativ timpul prezent
Exemplu greşit – Aş venii şi eu la film.
Cât am putut dormii!
Exemplu corect: Aş veni şi eu la film.
Cât am putut dormi!
În primul caz, verbul este la modul condiţional-optativ, care se construieşte întotdeauna cu forma de infinitiv a verbului. În al doilea caz verbul este la modul infinitiv. Formele „eu venii“, „eu dormii“ sunt valabile pentru perfectul simplu.
- A merita/ a se merita
Formele impersonale cu aspect reflexiv ale lui „a merita” au apărut, probabil, prin contaminare cu construcţiile similare de tipul nu se obişnuieşte, nu se justifică.
Exemplu greşit: Nu se merită să aştepţi marea iubire.
Exemplu corect: Nu merită să aştepţi marea iubire.
- Doar/ Decât
Ca adverbe restrictive, în construcţii afirmative se folosesc ”numai” sau ”doar”, iar în construcţii negative se foloseşte ”decât”.
Exemplu greşit – Am decât doi lei.
Exemplu corect – Am doar doi lei la mine.
N-am decât doi lei la mine.
