SUPERSTIŢII DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR Este normal ca într-o sărbătoare care este asociată iubirii, cele mai multe superstiţii să fie legate de acest sentiment, de găsirea sufletului pereche sau a persoanei care îţi este hărăzită, de încercarea de a desluşi tainele cele mai râvnite ale viitorului, cele interzise, conform Realitatea.
SUPERSTIŢII DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR Iată câteva dintre cele mai cunoscute superstiţii şi obiceiuri ale altor meleaguri din ziua Sfântului Valentin.
14 februarie era ziua în care se ţinea sărbătoarea română cunoscută sub numele de Lupercalia în timpul căreia bărbaţii tineri trăgeau la sorţi pentru a decide cu care fată vor rămâne.
În Danemarca, de Sfântul Valentin, ghiocei presaţi sunt trimişi nu persoanei iubite, ci celor mai dragi prieteni.
În anumite ţări, există obiceiul ca femeile tinere să primească un cadou vestimentar de la un potenţial pretendent, cadou echivalent cu o cerere în căsătorie. În consecinţă, păstrarea sau refuzarea acestuia devin echivalente cu un accept sau un refuz al respectivei cereri în căsătorie.
În Ţara Galilor, în vremuri de demult, cadoul ideal prin care îţi puteai manifestă dragostea era reprezentat de … linguri. Există obiceiul ca îndrăgostiţii să sculpteze linguri din lemn pe care le dăruiau persoanei iubite în ziua de 14 februarie. Pe suprafaţă lingurilor erau sculptate motive diverse precum inimioare şi chei ce aveau o semnificaţie deosebită: “tu eşti cel care deschizi inima mea!”.
Abia în 1537 ziua Sfântului Valentin a fost declarată în mod oficial sărbătoare de către regele Angliei, Henry al VIII-lea. Tot pe 14 Februarie, indigenii din Hawaii l-au ucis pe căpitanul James Cook, faimosul explorator şi navigator britanic.
Dacă vezi o veveriţă în acea zi, mare atenţie la bărbatul cu care te vei mărită. Se crede că va fi un bărbat zgârcit şi exagerat de econom.
În cazul în care vrei să afli cine va fi viitorul tău soţ, scrie numele pretendenţilor tăi pe bucăţi mici de hârtie pe care le înrolezi în interiorul unor bile de pământ sau lut. Da-le drumul în apă şi prima bilă care va ieşi la suprafaţă este cea care conţine numele viitorului tău soţ.
Dacă tăi mărul în jumătate, numărul seminţelor pe care le găseşti în interiorul mărului îţi indică numărul copiilor pe care îi vei avea.
Dacă vei fi trezită din somn de sărutul unei persoane dragi în dimineaţa Sfântului Valentin, înseamnă că vei avea noroc în dragoste de-a lungul acelui an.
În dimineaţa Sfântului Valentin primul nume al persoanei pe care îl auzi la radio sau la tv sau îl citeşti în ziar va fi numele persoanei cu care te vei căsători.
continuarea AICI