Poporul lui Tolstoi şi al lui Stalin s-a năpustit iar asupra Europei. De astă dată foloseşte tancuri de fabricaţie germană, cu tracţiune integrală, tapiţerie din piele, navigaţie şi aer condiţionat, purtînd pe capotă simbolurile Mercedes, Porsche, Audi şi BMW.
Avioanele au contribuţia lor, deşertînd o parte a ruşilor pe aeroporturi civile, amplasate strategic, în apropierea staţiunilor de schi. Cît despre tunuri, ele sînt de provenienţă strict rusească şi rămîn esenţiale în finanţarea vacanţelor de lux.
De zece ani încoace, între Crăciunul gregorian şi anul nou iulian, Austria şi Italia silabisesc, la nivel de chelneri, bijutieri şi monitori de schi, rusa comercială. Invazia e masivă, năprasnică şi plină de bani, iar aportul ei la stimularea creşterii economice e luat în calcul de agenţiile de rating. Ruşii vin să-şi petreacă sejurul pravoslavnic în Europa fiindcă în Rusia nu-şi permit. Staţiunile de schi din Caucaz, Urali şi Altai costă mai mult decît e dispus să cheltuiască cel mai înstărit mic răufăcător din Sankt Petersburg.
În Austria şi Italia ajunge, aşadar, middleclass-ul ex-sovietic, o clasă muncitoare postmodernă, pictată în culorile glasnost-ului sălbatic, care nu poate sparge mai mult de cinci mii de euro pe săptămînă, fără să punem la socoteală shopping-ul, băutura şi plata daunelor produse la beţie. Pentru PIB-ul lui Mario Monti şi pentru excedentul bugetar al cancelarului Fischer, Crăciunul rusesc are o contribuţie la fel de grea ca Armata Sovietică Eliberatoare.
Cu nonşalanţă cehoviană, ruşii cheltuiesc sume putiniene. Calcă pe tine, îţi distrug hotelul, vorbesc tare, ca în timpul bătăliei de la Borodino, şi îşi iau bebeluşii în saună, e adevărat. Dar beau şampanie cu cana, cumpără din magazin în ordine alfabetică şi plătesc cash, cu bancnote de 500. Sînt un trib inimos, capabil să te strivească din neatenţie, dar gata să te îmbrăţişeze şi să plîngă cu muci în preajma unei vodci bine răcite. Migraţia lor religioasă în Alpi şi Dolomiţi a readus cifrele prosperităţii la nivelul anului 2005. Proprietarii de hoteluri au zgîrieturi şi cucuie, dar zîmbesc. Nimeni nu mai are gîndurile Annei Karenina, toţi fac planuri ca Ostap Bender.
Trebuie spus că toată această oaste a cneazului Igor, năucă, dostoievskiană şi gata să arunce cu bani, survolează an de an România sau o ocoleşte pe autostrăzile din nord. La noi nu are de ce se opri: nu sînt drumuri, nu sînt pîrtii, iar hotelurile din Poiană au tarife pentru fotbalişti.
În urmă cu treizeci de ani, autorităţile austriece şi cele italiene au reformat turismul construind la greu autostrăzi şi pîrtii. De rest, adică de hoteluri, instalaţii, servicii, atmosferă, reclamă, preţuri şi profit, s-au ocupat privaţii. N-a fost nimeni auzit, vreodată, vorbind de o frunză curbată sau răstindu-se, în engleza stricată, în direcţia Kremlinului. E ghinion curat să ai un preşedinte chefliu şi să nu ştii să promovezi, pentru ruşi, un brandy de ţară.
Doru Bușcu
