YouTube este, la zece ani de la lansare, „un mediu nou prin care se pot împărtăşi poveşti originale, în care conţinutul este noua reclamă pentru mărci”, a spus Marta Lysiac, strategic partner manager al platformei online la evenimentul aniversar al acestui site, care a avut loc marţi, la Bucureşti.
„YouTube este o platformă, nu o televiziune”, a declarat Marta Lysiac, făcând referire la faptul că tot mai multe posturi TV se folosesc de aceasta pentru a-şi spori vizibilitatea. În acelaşi timp, YouTube a dat naştere unor celebrităţi şi unui nou gen de conţinut.
Primul videoclip a fost încărcat pe YouTube pe 23 aprilie 2005, fiind intitulat „Me at the zoo”, iar, în prezent, peste 1 miliard de utilizatori accesează platforma în decursul unei luni, a menţionat Philip Justus, vicepreşedinte al Google pentru Europa centrală şi de est. „Dacă poveştile sunt bune, ele vor fi transmise mai departe de utilizatori”, a declarat acesta.
Mărcile au învăţat să folosească această platformă la adevărata sa valoare, a mai spus şi Marta Lysiak. „Este un mediu nou prin care se pot împărtăşi poveşti originale, iar conţinutul este noua reclamă”, a menţionat aceasta, precizând că, în urma unui studiu realizat în anul 2015, 72% dintre cei chestionaţi, care au achiziţionat autoturisme, au declarat că au fost influenţaţi în decizia de cumpărare de videoclipurile publicate pe YouTube de fabricanţii acestora.
Pe de altă parte, în cazul achiziţionării de telefoane inteligente, procentul celor impulsionaţi de clipurile video urmărite pe YouTube este de 62%, iar în ceea ce priveşte cumpărarea de produse cosmetice şi folosirea acestora, procentul ajunge la 66%.
„O sută de branduri de top au publicat, în 2015, un videoclip pe YouTube la fiecare 18 minute”, a adăugat Lysiak, spunând că, în total, anul acesta, au fost încărcate 400 de ore de conţinut pe minut.
Despre felul în care companiile reuşesc să transmită mesaje cu caracter comercial, Dan Bulucea, country manager al Google România, a afirmat că „toţi avem acum acces la ceea ce ne pasionează şi ne distrează. YouTube a devenit al doilea motor de căutare şi am ajuns în punctul în care mărcile fac reclame pe care noi, utilizatorii, alegem să le urmărim”.
Între exemplele de succes din meniul online românesc se află canalul YouTube al HaHaHa Production, iar despre crearea şi promovarea online a unor celebrităţi în muzică, Smiley, fondator al acestei case de producţie, spune că „este foarte greu acum să fii un geniu neînţeles, pentru că există YouTube”. „Pe vremuri, dacă nu erai la Atomic TV, nu existai”, a afirmat acesta, amintind de era dominată de televiziuni.
O altă mostră de reuşită a venit de la Michael Stevens, realizatorul canalului Vsauce, care a accentuat faptul că „YouTube nu este competiţional. Este un mediu unde e loc pentru toată lumea”, dar şi că utilizatorii împărtăşesc videoclipuri cu care se identifică, iar prin asta „nu promovează realizatorul, ci pe ei”. „Sunt lucruri în care crezi, pe care le agreezi şi îţi doreşti ca alţii să vadă care sunt opţiunile tale”, a mai spus acesta.
„Ce distribuim se reflectă asupra noastră. Ne ajută, în primul rând, pe noi, apoi companiile”, a mai afirmat Stevens.
În fiecare zi, pe YouTube – site-ul de partajare de fişiere video deţinut de motorul de căutare Google – sunt vizionate sute de milioane de ore şi sunt generate miliarde de vizualizări, iar numărul de ore urmărite lunar pe YouTube creşte cu 50% în fiecare an, conform statisticilor prezentate pe youtube.com.
YouTube are peste 7 milioane de utilizatori unici lunar, în România, iar pe această platformă sunt înregistrate, în prezent, peste un milion de canale româneşti.
Mediafax