AcasăActualitateSocialSTUDIU - Cafeaua este un antidot pentru ochii obosiți

STUDIU – Cafeaua este un antidot pentru ochii obosiți

spot_img

DISTRIBUIȚI

Exercițiile fizice pot obosi ochii la fel de mult ca și mușchii, dar o ceașcă de cafea îi poate revigora, conform unui studiu internațional, informează agenția de presă Xinhua.

O echipă de oameni de știință din patru țări a descoperit primele dovezi științifice că mișcările oculare rapide își încetinesc frecvența atunci când organismul este obosit.

„Aceste rezultate sunt importante, deoarece ochii noștri trebuie să se miște rapid pentru a capta informații noi”, a spus coordonatorul acestui studiu, dr. Nicholas Gant, de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă.

„Dar există speranță pentru băutorii de cafea, deoarece aceste tulburări vizuale pot fi prevenite prin consumul de cofeina”, a mai spus el. În cadrul studiului, au fost efectuate în laborator exerciții pe bicicletă timp de trei ore, după care controlul cerebral al sistemului vizual a fost testat cu ajutorul camerelor specializate în urmărirea ochilor.

„Este remarcabil faptul că oboseala picioarelor încetinește mișcarea ochilor. Acest lucru ar putea foarte bine să fie motivul pentru care biciclistul obosit nu vede niciodată autobuzul care vine”, a opinat specialistul.

Un dezechilibru neurochimic cauzat de efort fizic intens pare să se răspândească în sistemele de control ale creierului. Dar, o doză modestă de cofeină ar putea restabili echilibrul chimic, ajutând semnalele de la creier să ajungă la ochi.

„Cantitatea de cofeina pe care am administrat-o în timpul exercițiului a fost echivalentul a două cești de cafea. Nu am observat nici un fel de efect cu o băutură placebo decafeinizată „, a mai precizat Gant.

„Interesant este că zonele creierului care procesează informații vizuale sunt rezistente la oboseală. Ele sunt căile care controlează mișcările ochilor ce par a fi veriga noastră cea mai slabă”, a adăugat el.

Echipa a investigat efectele pe care le au asupra fenomenului medicamentele psihiatrice utilizate pentru tratarea pacienților cu niveluri anormale ale acestor neurotransmițători, mai notează agenția de presă Xinhua.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA