Caz strigător la cer la Tămaia, comuna Fărcașa. Polițiștii au fost alertați după ce un mormânt din cimitirul satului a fost profanat. La cateva ore de la sesizarea faptei polițiștii din Fărcașa au reușit să ii prindă pe autori: doi tineri, unul de 18 ani, celălalt de 19 ni, ambii din Tămaia. Cei doi sunt internați la secția Psihiatrie Sighet pentru efectuarea unei expertize psihiatrice de specialitate.
Incidentul a fost sesizat la poliție în cursul zilei de duminică, 21 iunie 2015. Copiii unui bărbat din localitatea Tămaia îngropat în cimitirul satului în anul 2013 au alertat poliție după ce au constatat faptul că placa de pe mormânt a fost mișcată de persoane necunoscute. Imediat zona a fost împânzită de polițiști, care la doar câteva ore după ce au fost sesizați, au reușit să identifice doi suspecți. Ambii din aceeași localitate. Ba mai mult, unul dintre ei este suspect de comiterea a trei furturi. Se pare că tinerii au încercat să fure de la bărbatul îngropat verigheta și un lănțișor din aur.
Sătenii din Tămaia și-au facut cruci când au aflat ce s-a întâmplat în liniștita lor localitate. „Am auzit ce s-a întâmplat. Au vrut să îi fure verighea și lanțul de la gât. Nu au frică de Dumezeu ce au făcut copiii aia” a povestit o localnică. Tatăl vitreg al băiatului de 18 ani a povestit pentru ActualMM.ro că habar nu avea ce a făcut băiatul și a aflat de la poliție în cursul zilei de duminică.
„Au venit polițiștii să îl caute acasă. El era plecat. L-au găsit în zona podului și de acolo l-au ridicat și la dus la poliție. Era împreună cu vecinul. Tot cu el umbla zi de zi. Pe mine nu m-a ascultat. Îmi zicea că nu îs tatăl lui. Nu o asculta nici pe mama lui” a povestit bărbatul. Celălalt părinte, al băiatului de 19 ani, nu a dorit să ofere jurnaliștilor nicio declarație referitoare la incident. „La scurt timp de la primirea sesizării polițiștii au reușit identificarea a doi suspecți. Un tânăr în vârstă de 19 și altul în vârstă de 18 ani. Cei doi au fost internați la secția Psihiatrie pentru efectuarea unei expertize psihiatrice” a declarat pentru ActualMM.ro, agent Dumitrița Rus, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.