STREED DELIVERY BAIA MARE În weekendul 30 iunie – 1 și 2 iulie, va avea loc cea de-a doua ediție a Street Delivery Baia Mare, cu tema Grădini Posibile.
Desfășurat în stradă, evenimentul maraton de ateliere, jocuri, meșteșuguri și activități pentru toate vârstele, oferă, gratuit, tuturor, acces la o experiență autentică,
Ce facem? Recuperăm o stradă din Baia Mare și o redăm pietonilor care o mobilează cu idei pentru un oraș mai bun.
Misiunea noastră? Să creăm, în colaborare cu locuitorii Băii Mari o experiență citadină prin care să arătăm un alt mod de a orienta un oraș către oameni.
De ce? Fiindcă ține de fiecare dintre noi să ne creăm un habitat mai plăcut, mai deștept, mai sustenabil. Un oraș în care pietonii au prioritate.
Cum facem asta?
- vom restricționa traficul auto pe strada Podul Viilor de vineri 30 iunie ora 10:00, până duminică 2 iulie, ora 22:00.
- vom oferi spațiul pietonal tinerilor antreprenori din industriile creative, organizațiilor neguvernamentale și creativilor de toate tipurile.
Am pregătit:
- muzică bună, pusă de DJ, vineri și sâmbătă, începând cu ora 18:00 până la ora 22:00.
- Ateilere creative și standuri de prezentare, vineri, sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00 până la ora 22:00.
- ONG-urile vin în stradă, vineri, sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00 până la ora 22:00.
- Plen Air în Piața Cetății sâmbătă începând cu ora 11.
- Zona de Gaming pentru copii și adulti, începând cu ora 10:00 până la ora 17:00.
- Zona de Wellness, sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00 până la ora 17:00.
Împreună cu peisagiști, artiști și oameni din comunitate construim scenarii de Grădini Posibile în Centrul Istoric al Băii Mari.
Street Delivery a fost fondat în anul 2006 de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România și se desfășoară în București (a-XI-a ediție), Timișoara (a-XI-a ediție), Cluj Napoca (a-III-a ediție), Iași (a-V-a ediție) iar în Arad, Brăila-Galați, Chișinău și Bacău se află la prima ediție în 2017.
Street Delivery este organizat în Baia Mare de Asociația City Makers cu sprijinul financiar al Aramis Invest, Repka Electronics și Quick Mobile, în parteneriat cu Primăria Muncipiului Baia Mare, Serviciul Public de Ambient Urban Baia Mare și Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare.
Vă mulțumim pentru susținere și vă așteptăm alături de noi în cele 3 zile de festival de stradă pentru a ne cunoaște mai bine. Închidem, împreună, strada pentru mașini și o deschidem pentru oameni!