În contextul în care Poliția Locală se subordonează autorităților naționale pe perioada stării de urgență în România, cerșetoria a redevenit o problemă în Baia Mare. În cadrul ședinței de îndată a Consiliului Local, de ieri, 24 martie, primarul Cătălin Cherecheș a prezentat modul în care se rezolvă această situație.
Asistenții sociali se vor ocupa de monitorizarea cerșetorilor, mai mult, aceștia vor fi duși la centrele sociale pentru a nu fi un pericol în plus pentru răspândirea bolii Covid – 19.
„Am organizat la nivelul Direcției de Asistență Socială patru grupe de „luptă” împotriva cerșetoriei. Este vorba de asistenți sociali cărora le mulțumesc pentru efortul și sacrificiul pe care îl fac în aceste momente în care Poliția locală are alte obiective, coordonată fiind de reprezentanții Ministerului de Interne. Dată fiind situația socio – economică dificilă în care ne aflăm, dar și pentru a limita creșterea nedorită a fenomenului cerșetoriei, consider sprijinul colegilor mei de la Asistență Socială esențial și foarte eficient, aceștia urmând să fie prezenți pe străzile municipiului pentru monitorizarea acestui fenomen, 24 de ore din 24, de luni până duminică.
Consider că în acest moment, când cetățenii ies din case ca să își cumpere cele necesare sau ca să își rezolve problemele urgente, e deranjat să se împiedice pe stradă de persoane care, de voie sau de nevoie, din inițiativă proprie sau folosiți de către alții, apelează la acest gest al cerșetoriei. Toți cei identificați vor fi ridicați și duși în centrele sociale, considerați fiind și un potențial pericol pentru sănătatea publică. Voi fi foarte hotărât în a curăța străzile municipiului odată pentru totdeauna de cei care dezonorează orașul și deranjează cetățenii. Toți aceștia vor avea de înțeles doar un singur lucru – că locul lor nu este pe străzile municipiului având acest comportament neadecvat”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
ActualMM
Foto: Arhiva Direcției de Asistență Socială Baia Mare