Poliţia a fost sesizată vineri la ora 11,00 că Grigore G. de 60 de ani, din satul Stoiceni a fost găsit decedat în casă. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare condusă de un procuror criminalist. Investigaţiile şi verificările efectuate au stabilit că în noaptea de 21/22 martie Grigore G. şi Octavian T. de 33 de ani din satul Inău au consumat împreună băuturi alcoolice în locuinţa bărbatului din Stoiceni. La un moment dat între ei a izbucnit un conflict spontan iar Octavian T. i-a aplicat gazdei o lovitură de cuţit în zona toracelui. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.
Autorul crimei a avut afectiuni psihiatrice
Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, la data de 22.03.2013, orele 15.00, au dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul THIRA OCTAVIAN ANDREI, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
Învinuitul Thira Octavian Andrei, în noaptea de 21/22 martie 2013, în jurul orelor 00.30, aflându-se în locuinţa sa din localitatea Stoiceni, judeţul Maramureş, a consumat băuturi alcoolice împreună cu victima G.G., iar în urma unui conflict spontan i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu cuţitul în zona toracelui, cauzându-i decesul.
Deoarece învinuitul Thira Octavian Andrei a prezentat unele afecţiuni neuropsihice, s-a dispus internarea acestuia într-o unitate sanitară în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă în momentul comiterii faptei avea discernământ.
Precizăm că, începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.