Acasăsinucidere maramuresSTATUL ISLAMIC - Baza de date Europol privind combatanţii străini în Siria...

STATUL ISLAMIC – Baza de date Europol privind combatanţii străini în Siria şi Irak s-a dublat, la 10.000 de nume

spot_img

DISTRIBUIȚI

Baza de date pe care Europol o foloseşte în vederea identificării şi urmăririi presupuşilor combatanţi străini care călătoresc între Europa, Siria şi Irak are un volum de două ori mai mare decât anul trecut şi a ajuns la 10.000 de nume, a anunţat joi şeful Biroului, relatează AP în pagina electronică.

Potrivit directorului Biroului european de poliţie Rob Wainwright, aproximativ 2.000 dintre aceste persoane au fost confirmate ca luptători străini.

Restul sunt considerate persoane suspecte, asociate sau facilitatori.

Însă, a adăugat el, în Europa există un consens cu privire la faptul că numărul luptătorilor străini se apropie de 5.000.

Wainwright a anunţat joi, în Parlamentul European (PE), faptul că, în ultimii ani, principala prioritate a Biroului în lupta împotriva terorismului a fost „să motiveze autorităţile naţionale să-şi împărtăşească informaţiile în domeniul antiterorist”.

Jumătate dintre numele introduse în baza de date provine doar din cinci dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE) şi un partener internaţional, a declarat directorul Europol.

Wainwright nu a numit nici cele cinci ţări şi nici partenerul internaţional la care s-a referit.

El a făcut aceste declaraţii în contextul în care Statul Islamic (SI), care a decretat un califat în Siria şi Irak, a revendicat atacurile de la Paris, soldate pe 13 noiembrie cu 129 de morţi şi unei temeri tot mai mari cu privire la faptul că luptători străini se pot întoarce în Europa şi comite noi atentate.

Mediafax

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA