STATISTICI Foarte mulți români sunt de părere că am plătit Uniunii Europene mult mai mulți bani decât am luat înapoi. Dar oare chiar așa stau lucrurile? Ei bine, ultimele date publicate de Ministerul Finanțelor vin să lămurească situația.
Așadar, între anii 2007 – 2016, România a primit de la UE 40,8 miliarde de euro, în timp ce 13,8 miliarde de euro reprezintă contribuţia ţării la bugetul comun, cu un sold pozitiv, aşadar, de 27 de miliarde de euro, bani care au mers în toate zonele economiei: fermierii au primit 8,9 miliarde de euro pentru subvenţii agricole; în dezvoltarea rurală (canalizări şi drumuri la sate, în special) au mers aproape 8,6 miliarde de euro, fondurile structurale şi de coeziune (drumuri naţionale, căi ferate, sprijin pentru companii private, refacerea infrastructurilor instituţionale) au înghiţit peste 17 miliarde de euro, în vreme ce alte 2 miliarde de euro au fost cheltuite în alte forme de sprijin.
Din cele 40 de miliarde de euro primite de la UE, 37 de miliarde de euro au venit pentru proiectele cuprinse în exerciţiul financiar 2007 – 2013 şi 3,8 miliarde de euro pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020.
Or, aici începe o nouă discuţie pentru că sunt peste trei ani de la debutul exerciţiului financiar 2014 – 2020, iar România nu are puse la punct mecanismele pentru atragerea celor peste 32 de miliarde de euro (fondurile structurale şi rurale) alocate ţării pentru acest interval, singurele fonduri nesupuse stresului fiind cele 8 miliarde de euro subvenţii agricole, scrie Ziarul Financiar.
Sursă info.
Sursă foto.