Mame. Vârsta medie a mamei la naştere a fost de 28,3 ani anul trecut, în uşoară creştere faţă de 2014, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS).
‘În anul 2015, vârsta medie a mamei la naştere a fost 28,3 ani, în uşoară creştere faţă de anul 2014 (28,2 ani), iar vârsta medie la prima naştere a fost egală cu cea din anul precedent (26,8 ani). Mamele din mediul rural au născut, în medie, la o vârstă mai mică, 26,8 ani (24,4 ani la prima naştere) comparativ cu cele din mediul urban, unde vârsta medie la naştere a fost de 29,5 ani (28,4 ani la prima naştere)’, se arată în document.
Distribuţia născuţilor-vii după grupa de vârstă a părinţilor arată că cei mai mulţi nou-născuţi au părinţi cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani. Din numărul total al născuţilor-vii, mai mult de jumătate (54,3%) au avut ambii părinţi din această grupă de vârstă.
‘Ponderea născuţilor-vii cu mame în vârstă de 30 de ani şi peste a fost de 38,6%, comparativ cu 37,8% în anul 2014, continuând tendinţa crescătoare instalată în anii anteriori. Această pondere este mai ridicată în mediul urban: 46,6%, în comparaţie cu mediul rural, unde a fost de numai 29,1%. Din totalul născuţilor-vii, 130.558 (69,7%) au fost născuţi de mame aflate la prima căsătorie, iar dintre aceştia, 56.520 (43,3%) au fost născuţi până la împlinirea primilor doi ani de căsătorie’, menţionează sursa citată.
Jumătate (50,3%) din numărul total al născuţilor-vii înregistraţi în România au mame salariate, iar 39,3% au mame casnice.
‘Situaţia diferă mult pe medii de rezidenţă. Astfel, în mediul urban, 65,3% dintre mamele copiilor născuţi în anul 2015 sunt salariate, faţă de numai 32,3% în mediul rural, unde ponderea copiilor născuţi de mame casnice este de 57,0%, faţă de numai 24,7% în mediul urban. În familiile în care tatăl este salariat şi mama casnică, s-au născut 30.285 de copii (16,1%), în timp ce 82.184 nou-născuţi (43,9%) au ambii părinţi salariaţi’, informează INS.