Ziarul The New York Times (NYT) anunţă că-i susţine pe democrata Hillary Clinton şi pe republicanul John Kasich în cursele către obţinerea învestiturilor partidelor din care fac parte în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.
Clinton, scrie cotidianul liberal într-un editorial, este „una dintre candidaţii cei mai calificaţi” din istoria modernă a Statelor Unite.
În pofida faptului că este un outsider în cursa republicană, NYT îl consideră pe Kasich „singura opţiune plauzibilă”.
Ziarul îşi face publică susţinerea chiar înaintea deschiderii sezonului alegerilor primare, luni, în Iowa.
Susţinerea lui Clinton de către unul dintre cele mai vândute ziare din Statele Unite nu constituie o surpriză, comentează BBC. NYT a susţinut-o pe fosta Primă Doamnă şi în cursa democrată împotriva lui Barack Obama, în 2008.
NYT îl laudă pe principalul rival al fostului secretar de Stat – Bernie Sanders -, însă scrie că el „nu are experienţa sau ideile de politici pe care le oferă doamna Clinton”.
În urma unei evaluări a taberei republicane, cotidianul pronunţă în acest editorial, sâmbătă, un verdict copleşitor cu privire la principalii doi candidaţi.
Favoritul Donald Trump „nu are nicio experienţă şi nici nu este interesat să înveţe despre securitatea naţională, apărare sau comerţul mondial”, scrie ziarul. Iar Ted Cruz „ar spune orice ca să câştige”.
În schimb, NYT îl prezintă pe guvernatorul John Kasich din Ohio drept „singura opţiune plauzibilă a unor republicani sătui de extremism şi lipsa de experienţă afişate în această cursă”.
Kasich a scris, într-un mesaj postat pe Twitter, că este „mândru” de susţinerea NYT, care ar putea fi considerată, comentează BBC, un fel de „binecuvântare” din partea unui ziar care i-a criticat frecvent pe conservatorii americani.
Mediafax