SPRIJIN PENTRU CEI AFECTAȚI DE INUNDAȚII Inundațiile din ultima perioadă au afectat grav comunități din mai multe zone ale țării. Instituția Prefectului-Județul Maramureș în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratul Județean de Jandarmi „Pintea Viteazu” Maramureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Maramureș în perioada 5-9 iulie a.c. inițiază o campanie umanitară pentru persoanele sinistrate, afectate de revărsarea apelor.
„Este firesc să ne mobilizăm și să dăruim din suflet produse alimentare de bază: apă (minerală și plată), zahăr, făină, orez, paste făinoase, ulei și conserve. Rugăm maramureșenii să doneze aceste produse în ambalajul original nedeteriorat și aflate în prima jumătate a termenului de garanție”, a precizat prefectul Vasile Moldovan.
Personalul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Maramureș, membrii și voluntarii Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Maramureș vor asigura în perioada 5-9 iulie a.c. preluarea și depozitarea ajutoarelor umanitare pentru persoanele afectate de inundații.
Maramureșenii pot duce produsele alimentare la Centrul de Agrement Stibina, situat în Baia Mare, str. Culturii nr. 7A (în spate la Colegiul Național „Mihai Eminescu” sediul fostelor Tabere Școlare). Programul de funcționare a centrului de colectare este zilnic între orele 8,00-20,00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Informații furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș