AcasăActualitateSocialSPRIJIN - Aproape 90.000 de maramureşeni vor beneficia de ajutoare alimentare de la...

SPRIJIN – Aproape 90.000 de maramureşeni vor beneficia de ajutoare alimentare de la UE

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi în acest an categoriile de persoane defavorizate din România vor beneficia de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. Numărul beneficiarilor din județul Maramureș ai Programului de ajutorare a persoanelor defavorizate POAD 2015 este 86.253 de persoane.

„Față de anul trecut, actul normativ extinde numărul beneficiarilor de ajutoare alimentare distribuite în cadrul POAD, ca urmare a faptului că limitele de venituri din pensii și indemnizații de șomaj eligibile pentru primirea ajutoarelor alimentare vor fi modificate de la 400 lei/lună la 450 lei/lună. De asemenea, se adaugă o nouă categorie de beneficiari pentru aceste ajutoare, respectiv persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de pană la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, și nu se incadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la lit. a)-g), stabilite prin dispoziție a primarului”, a precizat Cosmin Butuza, reprezentantul Prefecturii Maramureş, care se ocupă de acest program.

Actul normativ mai stabilește trecerea la baza de date oferită de autoritătile locale și renunțarea la distribuția pe bază de cupoane.

„ Am avut o întâlnire cu reprezentanții Casei Teritoriale de Pensii Maramureș, Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Maramureș, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș unde s-a stabilit că fiecare direcție mai sus menționată va transmite fiecărei primarii din județ lista cu persoanele beneficiare ale programului POAD 2015 cât mai aproape de data distribuirii alimentelor astfel încât lista să fie cât mai aproape de data de referință. Persoanele care la data distribuției ajutoarelor alimentare aparțin categoriilor prevăzute la alin. (1), dar nu figurează pe listele inițiale prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a), vor fi adăugate de autoritătile executive ale autoritătilor publice locale pe aceste liste, cu anexarea documentelor justificative”, a mai spus Butuza.

Persoanele care fac parte din mai multe categorii menționate în actul de lege beneficiază de ajutoare alimentare pentru o singură categorie, căreia îi aparțin la data distribuției ajutoarelor. Primesc ajutoare alimentare în cadrul POAD toți membrii familiilor prevăzute la aliniatele legii, menționați în dispoziția scrisă a primarului.

Moștenitorii beneficiarilor înscriși pe listele inițiale care au decedat pană la data distribuției ajutoarelor alimentare nu pot primi ajutoarele la care ar fi avut dreptul beneficiarii respectivi pană la deces.

Anunțul de participare pentru atribuirea contractului „Furnizarea de cutii cu ajutoare alimentare în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2015”, autoritate contractanta Ministerul Fondurilor Europene, a fost publicat în data de 27 octombrie 2015, iar termenul limită pentru depunerea cererilor de documente este 9 decembrie 2015.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA