O tânără de 19 ani din localitatea Copalnic Mănăştur, sat Copalnic, s-a prezentat la sediul Poliţiei pentru a aduce un obiect de valoare pe care l-a găsit, dând dovadă de un remarcabil spirit civic.
Ieri, 29 august, în jurul orei 17, 00, în timp ce se afla în Parcul Municipal din Baia Mare, tânăra a găsit, pe o bancă, un portmoneu de culoare neagră, în care se află o sumă importantă de bani (euro), câteva carduri bancare şi mai multe cărţi de vizită, precum şi un permis de conducere auto eliberat de autorităţi străine.
Persoana care a pierdut portmoneul şi celelalte lucruri este rugată să contacteze Poliţia municipiului Baia Mare, tel: 0262. 207.205., pentru a-şi recupera bunurile.