DE TOT HAZUL – Colindătorul
În iarna anului 1960 a venit micuțul Klaus pe la mine, cu ”Steaua”, povestește Hans Schweighofer, fost vecin din Sibiu al familiei Iohannis. I-am deschis și a început să cânte. După o oră l-am invitat să intre, să termine de cântat, că mi se răcise toată casa, că stăteam cu ușa deschisă și era frig. După trei ore i-am dat un covrig și trei lei și i-am spus să se ducă acasă. N-a vrut, a spus că el e adeptul colindului bine făcut și a mai stat o oră să termine și strofa a doua. Doar atunci a plecat. (TNR)
Invitație
Opresc maşina, deschid geamul şi o întreb pe bunăciunea de pe trotuar:
– Vrei să mergi cu noi cu colindul? Nu trebuie să faci nimic, doar să stai capră.
Viață confortabilă
– Domnule, nu vă e ruşine? Ați trăit o viață cu soţia, iar acum aţi lăsat-o şi v-aţi căsătorit cu una tânără.
– Cu soţia cea bătrână mă oboseam foarte mult: dă-i picături, dă-i pastile, închide fereastra, fă-i masaj la picior, că o doare… Groaznic! Dar cu cea tânără e aşa de bine: seara pleacă, dimineaţa vine, toată noaptea dorm în linişte.
Promptitudine
– Dragul meu, de câte ori să-ti spun să pui la loc lucrurile pe care le-ai folosit?!
– Ai dreptate! Îmbracă-te, să te duc la mă-ta!
Scurte
*Sfatul unui beţiv în pragul sărbătorilor : “Mai bine să bei bere decât vodcă, deoarece ficatul e unul, pe când rinichii sunt doi”.
*De Crăciun fii mai bun.. două zile trec repede!
*Din 2017 nu vom mai plăti impozite, anunță noul prim ministru. Vom plăti tribut…
*- Este adevărat ce se spune, că jumătate din membrii noului Parlament sunt idioţi?
– Nu e adevărat. Jumătate din membri nu sunt idioţi.
*Nu înțeleg de ce s-a grăbit toată lumea cu alegerea premierului. Că doar nu veneau tătarii…
*2017 este an fără soț… exact cum plănuiam!
*Voiam să scriu o glumă despre Sodiu, dar Na… nu toată lumea o gustă.
*Iubitul meu zice că sunt mult prea optimistă. (Mă rog, încă nu e iubitul meu.)
*De câte feluri sunt Ionii? Pozitivi, negativi şi beţivi.