Nu stiu ce au spus stramosii nostril cand au spus ca traiesc pe un picior de plai pe o gura de rai. Posibil sa fi zis <no fain!> Insa stim précis incaltari purtau in acele timpuri. Adica opincile. Din piele sau, de pe la jumătatea secolului trecut, din cauciuc, opincile au fost o parte a istoriei noastre ca popor. Strămoşii daci le purtau, badea Cârţan le-a purtat, iar unii români le poartă cu mândrie şi acum. Din păcate, puţini sunt cei care mai ştiu să le confecţioneze. Unul dintre aceştia e din Maramureş şi ne-a împărtăşit câteva dintre tainele făuritului de opinci.
“Tare slaba iarna este ca nu mi se trec opincile daca nu e omat. Asta este!”
Din prispa casei nea Petre sufla cu naduf fumul de tigara. In alte vremuri, pe vremea asta nu isi mai vedea capul de treaba. Opinca era la putere. Asa ca toata lumea ii batea la poarta. Dar la vremuri noi, pofte noi. Opincile alta data nelipsite din casa unui gospodar nu prea mai sunt asa cautate. “Pe aicea s-a umblat si vara si iarna cu ele. Alte incaltai nu o fost. Acum toti au pantofi cu tocuri conice si inaltatoare la picioare, nici nu stiu cum le cheama”
Are 65 de ani dar numai ridurile ii arata varsta. E un om hatru si oricat ar fi de suparat un zambet ii rasare pe chip, mai ales ca la poarta ii bate cineva. O tanara rumena in obraji si imbracata in frumoasele straie populare din Maramures. „Mai unchiesule esti acasa? Da. Dar cine ma striga? Mi-ai gatat opincile? Da ti le-am gatat”.
Doar cei de la Ansamblurile ii mai trec pragul. Prin aceste locuri portul traditional se mai imbraca doar la sarbatori. Asa ca o pereche de opinci ii tin pe unii chiar si o viata. Batrul lucreaza ca pe vremuri. Cu unelte ca pe vremurile. A mostenit si meseria si uneltele de la tatal sau. “M-a invatat tata si am fost de 3, de 4, de 5 ani pana m-am obisnuit. Dupa 17 ani ani am fost foarte bun la meserie. Si o continui pana la etatea de 65 de ani, ca-mi place sa lucru, ca alta misiune nu am decat optincarie”.
Petre Opris este ultimul mestesugar al unei meserii pierdute. In intreg Maramuresul numai din mainile lui dibace mai ies opinci ca altadata. Nu mai lucreaza in piele. Foloseste cauciucul! E mai rezistent! Si mai ieftin! „Pai se face opinci pentru barbati, de femei simple, de neveste simple, cu colturi si pentru ansambluri asa cu colt asa cum le fac pe astea, deci is vreo patru stiluri. Plus mici. Deci is cinci. Perechea asta este gata de facut roata. Acuma trebuie sa o incretesc. Cureaua trebuie sa fie un pic mai subtire ca optinca ca sa sa bine”
E singurul care mai face opinci dar nu e niciodata singur. Nelipsit din camaruta transformata in atelier, e Mihai. Nepotul lui nea Petre. Cand bunicul sau nu va mai fi vrea sa fie el opincarul satului. Momentan priveste si invata. Nea Petre un faur nepereche. Unul caruia ar trebui sa ii multumim ca nu lasa sa se piarda in bezna modernului un mestesug vechi ca aceste meleaguri.
Sursa: Observator Special – Antena 1.
Imagine Flavius Medan
