ȘOFER ÎNCEPĂTOR Un tânăr de 25 de ani din Mărișelu a scăpat fără nicio zgârietură după ce și-a făcut mașina praf și a rupt un stâlp în localitatea Sărata. Acesta a spus că a pierdut controlul volanului la ieșirea dintr-o curbă și a luat în plin stâlpul de pe marginea drumului.
În această după-masă, drumul unui tânăr de 25 de ani spre Bistrița s-a terminat brusc, într-un stâlp din Sărata. Acesta venea dinspre Mărișelu, unde locuiește și se îndrepta spre Bistrița, când, la ieșirea dintr-o curbă a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un stâlp de pe marginea drumului, pe care l-a și rupt, scrie Bistrițeanul.ro.
Impactul a fost unul puternic, autoturismul fiind avariat total. Cu toate acestea, tânărul șofer, care se afla singur în autoturism, a ieșit pe picioarele sale din autoturism și nu s-a ales nici măcar cu o zgârietură. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, însă șoferul a refuzat transportul la spital.
Șoferul povestește că la ieșirea din curbă a pierdut controlul volanului din cauza carosabilului umed și nu a mai putut redresa autoturismul. Acesta a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Tânărul era șofer începător, obținând permisul de conducere în urmă cu mai puțin de trei luni.
Sursă info și foto.