Preşedintele
Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev, cere Guvernului român
respectarea standardelor democratice. Mai mult, politicianul „somează”
autorităţile din România să respecte sistemul care permite organizarea unor
alegeri libere şi corecte cu cea mai apropiată ocazie.
„În calitate de lider al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), cer
Guvernului român să respecte standardele democratice de bază şi îi somez pe
guvernanţi să respecte sistemul care permite organizarea unor alegeri libere şi
corecte cu cea mai apropiată ocazie”, se arată într-o declaraţie a noului
preşedinte al Partidului Socialist European, Serghei Stanişev. În semn de solidaritate cu Partidul Social Democrat şi
„cu miile de români curajoşi care au protestat în stradă”, PES doreşte
să îşi exprime dezaprobarea faţă de „continua eroziune a standardelor
democratice provocate de Guvernul PDL”. Potrivit liderului socialiştilor europeni,
„protestele au fost stârnite de revolta legitimă împotriva privatizării
sistemului român de sănătate, dar acum manifestaţiile vizează într-o măsură
egală atât sănătatea naţiunii, cât şi sistemul de sănătate”. „România a fost victima unei distrugeri graduale şi
sistematice a instituţiilor şi mecanismelor democratice, într-o manieră izbitor
de similară cu cea a Ungariei. Preşedintele Traian Băsescu nu şi-a respectat
jurământul constituţional de păstrare a neutralităţii politice. Guvernul urmează
într-un mod timid încercările sale de a oprima balansul democratic”, susţine
Stanişev.
G.
Ciascai