ŞOCHEAZĂ DIN NOU Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, propulsată în această poziţie de Victor Ponta şi PSD, este pe cale să fie în centrul unui nou scandal monstru, când abia se risipiseră ecourile dezvăluirilor făcute în decembrie 2015 de jurnalistul Ryan Heath de la Politico Europe.
ŞOCHEAZĂ DIN NOU Dacă atunci scandalul era centrat pe chiul, shopping şi fumat în biroul de la Comisia Europeană, acum are accente pornografice de-a dreptul, scrie România Liberă.
Comisarul european a dat like, de pe contul său oficial de Twitter, unor postări XXX, pe care, din motive lesne de înţeles, nu le putem publica decât blurate.
Chiar sistemul de operare Windows îi avertizează pe utilizatori, înainte de a deschide linkul, că “următorul conţinut media poate conţine material sensibil”. Nu numai că este sensibil acest conţinut, ci el este pornografic de-a dreptul.
Twitter funcţionează similar cu Facebook, adică în momentul în care o persoană pe care o urmăreşti (i-ai dat “follow”) dă like unei postări, vei putea vedea atât postările proprii ale acesteia, cât şi cele cărora le-a dat like.
Astfel, toţi cei 15.200 de urmăritori ai Corinei Creţu de pe reţeaua de socializare au putut viziona filmuleţele pornografice cărora le-a dat like comisarul european.
Şi nu este vorba de un cont de Twitter oarecare, al unei persoane private, ci de unul oficial în calitate de comisar european, căruia reţeaua de socializare condusă de Jack Dorsey i-a alocat şi o bifă albastră, “privilegiu” acordat persoanelor publice cunoscute, care certifică autenticitatea contului.
Mai trebuie menţionat faptul că la nivelul instituţiilor europene canalul oficial de comunicare este Twitter, şi nu Facebook.
Chiar dacă like-urile cu pricina nu au fost date de Corina Creţu personal, ci de o persoană din staff-ul său, faptul este oricum de o gravitate deosebită.
Nici situaţia în care este vorba de un virus informatic, pe care l-ar fi putut luat de pe un alt site, nu este mai pardonabilă, deoarece orice comisar european dispune de un aparat funcţionăresc impresionant, inclusiv specialişti IT, care ar fi trebuit să rezolve problema cât mai repede, lucru care nu s-a întâmplat.
continuarea AICI