ȘOCANT ÎN MARAMUREȘ O femeie din Oradea, în vârstă de 44 de ani a fost găsită moartă într-o camera a unui complex hotelier din Ocna Șugatag, Maramureș. Înainte cu doar câteva zile, un fost director al stațiunii Băile Felix și-a găsit sfârșitul exact în același hotel.
Nicoleta Negrean, femeia descoperită moartă în camera de hotel, era și membră a PSD Bihor. Ea suferea de câțiva ani de diabet și era apropiată a Ministrului Sănătății, Florian Bodog care s-a intresat personal de circumstanţele în care femeia a decedat în staţiunea balneo-climaterică Ocna-Şugatag, scrie bihon.ro.
„Femeia avea vârsta de 44 de ani, venise din Oradea pentru a urma o serie de tratamente specifice în staţiunea Ocna Şugatag, judeţul Maramureş. Aceasta a fost descoperită fără viaţă în camera complexului hotelier. E posibil ca decesul să fi survenit pe fondul unor probleme de sănătate”, a spus reprezentanta IPJ Maramureș.
Poliţiştii care au efectuat primele cercetări în acest caz susţin că nu ar exista suspiciuni privind decesul turistei. Cu toate acestea, presa din maramureș scrie că această dramă conturează o situaţie bizară: la acelaşi hotel, săptămâna trecută, a fost găsit decedat un bărbat din… Oradea, fostul director al Băilor Felix. Hotelul din Ocna Șugatag în care au murit cei doi este patronat chiar de o orădeancă.
Trupul femeii a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Sighetu Marmaţiei, pentru efectuarea necropsiei, în urma căreia se va stabili cu exactitate cauza morţii.
Sursă info și foto.