spot_img
spot_img
AcasăAdministrațieSMART MARAMUREȘ: 100.000 de euro pentru promovare reală și un nou început...

SMART MARAMUREȘ: 100.000 de euro pentru promovare reală și un nou început în turismul județului

DISTRIBUIȚI

Consilierii județeni au votat două proiecte esențiale pentru viitorul turismului din Maramureș: un parteneriat și depunerea proiectului „SMART Maramureș”, care vizează modernizarea și promovarea profesionistă a județului.

Prin acest demers, administrația își propune să ducă turismul local într-o zonă mai vizibilă, mai bine organizată și adaptată cerințelor actuale, inclusiv prin atragerea unei finanțări de aproximativ 100.000 de euro de la Ministerul Economiei, menită să susțină activitatea OMD Maramureș fără presiune suplimentară pe bugetul județean.

 

„Turismul în Maramureș nu înseamnă doar locuri frumoase. Este important și cum le arătăm lumii! Am votat, alături de colegii mei, două proiecte importante pentru viitorul turismului din Maramureș: un parteneriat și depunerea proiectului SMART Maramureș, un pas concret spre modernizarea și promovarea reală a județului nostru.

Ce înseamnă asta, pe scurt? Vrem să ducem turismul din Maramureș într-o zonă mai profesionistă, mai vizibilă și mai adaptată vremurilor de azi”, arată Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

 

Proiectul include refacerea platformei Visit Maramureș, realizarea unui audit de brand pentru a înțelege percepția turiștilor și dezvoltarea unei hărți 3D, alături de o bibliotecă digitală a obiectivelor turistice. Inițiativa vine în contextul în care, în trecut, s-au alocat fonduri importante pentru turism fără rezultate pe măsură, iar noua abordare promite mai multă eficiență, transparență și rezultate concrete pentru comunitate, completată de demersurile pentru acreditarea geoparcului UNESCO și poziționarea Maramureșului pe harta internațională a destinațiilor relevante.

 

„Trebuie să avem curajul să ne uităm în oglindă și să vedem nu doar ce este frumos, ci și ce trebuie îmbunătățit. Adevărul este că, în trecut s-au cheltuit sume foarte mari pentru turism… dar fără rezultate pe măsură. Noi vrem să schimbăm acest lucru prin: mai puține vorbe, mai puține cheltuieli fără rezultat și mai multă eficiență și viziune.

 

Ne dorim un turism care să însemne nu doar tradiție, de care suntem extrem de mândri, ci și un turism care să atragă iubitorii de natură, de experiențe autentice, de locuri unice. Și, mai ales, dorim un turism care să aducă beneficii reale oamenilor din Maramureș”, mai transmite Gabriel Zetea.

 

În paralel se depun eforturi și pentru acreditarea geoparcului UNESCO, un pas important pentru a pune județul Maramureș pe harta internațională.

 

„Nu mai vrem să cheltuim bani din bugetul județului doar ca să spunem că facem turism, ci să construim un turism care funcționează. Maramureșul nu duce lipsă de frumusețe, el are nevoie doar să fie pus în valoare așa cum merită!”, susține președintele administrației județene.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA